Printre învăţătoarele cu inimă de aur amintesc pe Elena Mihăilă, Raveica Ghineţ, Maria Nuţu şi Mariana Vodă. Directorul şcolii a fost o vreme profesorul Mihăilă. Era ştraşnic. Nicio urmă de zâmbet.

Aşa era şi cu soţia sa, o femeie de o mare delicateţe. Era bolnavă. Am plâns când am văzut-o cât de mult suferea. Era greu atunci cu tratamentele medicale, iar înţelegere şi milă nu avea de la nimeni. Aşa m-am priceput eu a înţelege lucrurile.

Raveica Ghineţ, bună ca o mamă, era suferindă uneori şi lipsea de la ore. O înlocuia soţul său, care era sever şi necruţător cu indisciplinaţii. Eram la o oră. Colegul meu strănută cu putere, stropind pe cel din faţă. După puţină vreme l-a apucat un căscat şi un oftat de viţel pe pajişte. Crezând că-i fac un bine, i-am pus palma peste gură, uşurel. Aşa am crezut că trebuia să fac, şi-i civilizat. Dintr-odată sunt apucat de perciuni şi tras în răspăr, fără nicio milă. Aud glasul aspru al profesorului:

- De ce ai tras de nas pe colegul tău?

- Nu l-am tras de nas! I-am pus doar palma la gură pentru că a căscat, răspund profesorului Ghineţ, care mă trăgea în continuare de păr. Când mă gândeam s-o rup la fugă din clasă, m-a lăsat zicându-mi ameninţător, cu degetul ridicat:

- Să nu îndrăzneşti să mai tragi de nas pe cineva.

- Nu m-a tras de nas, sare cu gura colegul meu de bancă. N-aţi văzut bine. L-aţi tras degeaba de perciuni. Trebuie să vă batem pentru asta. Când a auzit profesorul Ghineţ, s-a îndreptat spre banca noastră. Nici nu ştim când am ieşit buluc pe uşă. Până acasă nu ne-am oprit. Am crezut că fuge după noi. De atunci nu l-am mai văzut. Cred că a murit de mult. Şi acum îmi este milă de Raveica Ghineţ. Nu o uit la rugăciune. Tare mai era bună la inimă. Era ca o mamă.

Când îmi aduc aminte de Maria Nuţu, învăţătoarea de matematică, mă apucă plânsul. Era o minune de femeie. Avea o bunătate ruptă din cer şi toţi o iubeam din inimă. Aveam deja 11 ani. Examenul de sfârşit de an se apropia. Dădeam teză la matematică. Toţi colegii mei scriau de zor, doar Hortensia Ciudin, fiică de profesor, mai primea câte-o vizită pe la bancă pentru a vedea cum merge cu lucrarea. Când am văzut, am strigat că nu-i drept ce face. Condeiul a ajuns în grindă, iar lucrarea zbura pe jos. În aceeaşi zi am plecat la stâna de oi din Antăleni, de unde se vede Ceahlăul ca în palmă.

Fiind cu situaţia şcolară neîncheiată, învăţătoarea Maria Nuţu, de curând operată, a urcat munţii, în Tisa, unde făceam fânul. Acolo s-a odihnit nemaiputînd merge. A rugat părinţii să mă aducă la şcoală să-mi dau examenul. Fratele meu Haralambie a venit într-un suflet la Antăleni, unde eram la oi, şi m-a luat la drum. Când am văzut pe Doamna Maria Nuţu,  m-am bucurat, uitând toată supărarea. O aud zicând:

- Hai la examene, Costică! Lasă supărarea. Ai să-ţi aduci tu aminte de ceea ce fac eu acum pentru tine. Am început coborârea pe cărările din munţi. O duceam de braţ pe învăţătoarea Maria Nuţu şi mă bucuram aşa de mult. Din vreme în vreme ne aşezam jos pe câte-o buturugă pentru a se odihni. Mă temeam să nu moară cumva din cauza operaţiei. Încet-încet, am ajuns acasă. A doua zi am mers la examene. După teza dată, m-a pupat şi mi-a dorit spor bun şi să nu mai fac mofturi niciodată.

Doamna Nuţu Maria avea o fată de vârstă apropiată mie, pe nume Păpuşa. Era frumoasă şi albă ca zăpada. Îmi trecea prin minte că mi-ar fi bună de soţie. Aşa gândeam atunci.

De multe ori văd aievea chipul învăţătoarei mele, Maria Nuţu, cu soţul ei, Virgil, care era şi el ca o pâine proaspătă, scoasă din cuptor. Bun învăţător, blând şi mare iubitor de biserică.

Într-o vreme, Maria Nuţu a venit cu mama la Curtea de Argeş. Au dorit cele două mame să-şi vadă odrasla năbădăioasă de altădată. Am povestit din copilărie. Ne-am adus aminte de câte toate. Lacrimi mari se rostogoleau pe obrajii celor două mame care m-au născut: una din fiinţă în fiinţare şi alta din iubirea multă de carte.

Că tot trăgeam eu în munţi, la stâna cu oi, dacă nu o trimetea Dumnezeu pe Maria Nuţu să mă aducă la şcoală, acum eram un baci bătrân, păstorind oile prin Munţii Neamţului … dar aşa, am ajuns prin Munţii Argeşului, frumoşi şi înmiresmaţi!

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.