news        mail   location

 
 

În vara anului 1960, dorul de muncă şi de a fi angajat pentru a lucra undeva, ca să fac ceva parale pentru şcoală, m-a dus la Episcopia Romanului, în oraşul cu strada Alexandru cel Bun, numărul 5. Am rămas impresionat de aşezarea Episcopiei, unică în felul ei.

 

Vicar eparhial era Arhimandritul Emilian Birdaş. Un maramureşean harnic şi iute foc. Se îmbrăca la şapte ace, cum s-ar spune. Culoarea gri, mai ales vara era de mare distincţie.

Spre seară se plimba prin faţa bisericii mari. Dă semn ca intendentul său, Epifanie Bulancea, un călugăr fercheş, cu care semăna aproape leit, să-i aducă pantofii, că era în papuci. Când vine cu ei în mână, îi spune:

- Copile, cum să mă încalţ eu în faţa Altarului? Pleacă de aici cu pantofii! Atunci mi-am zis că Emilian Birdaş este un adevărat călugăr şi cleric, cu mare temere de Dumnezeu.

Ca ascultare, m-au pus să scot iarba de pe aleile care înconjurau lacul frumos împănat cu peşti de toate felurile. Când m-a văzut, mi-a luat sapa din mână. Izbea cu ea de-i sărea pietrişul cu iarbă cu tot peste sandalele lustruite. Plin de năduf strigă:

- Copile, ai văzut cum se sapă?

- Da, i-am răspuns!

- Nu te uita cu capul strâmb la soare, că aşa fac doar neghiobii, auzi?

- Aud, Părinte Vicar, răspund repede ca să nu se înfurie mai tare, că deja se înroşise ca racul, şi se umflaseră venele la gât.

- Până deseară, copile, să fie aleile gata că mâine am altă treabă cu tine. Altfel nu iei niciun ban.

A doua zi m-a pus la fân. Era de încărcat carul iar calul, pe nume Ioşca, azvârlea din picioare şi răsturna căruţa cu fân cu tot. Încercând să-l potolesc, m-a muşcat de mână, rupând o bucăţică din palmă. După ce m-am pansat, m-a văzut Vicarul Episcopal, cu mâna bandajată spânzurând. Îl aud strigând:

- Prostovane! Eşti un nemernic! Ai băgat mâna în gura calului ca să te muşte? Nu vrei să munceşti? Te voi da afară, nenorocitule. N-am scos niciun cuvânt. Doream să nu supăr pe nimeni. Nemaiputând să lucrez am fost orânduit să ajut pe maica Iustina la bătut covoarele de la cancelarie, după masă când pleca personalul angajat. Eu ţineam covoarele, iar maica Iustina le bătea cu mătura ca să iasă praful. Când ne mai odihneam puţin, mai vorbeam câte ceva.

După contrafortul Catedralei, văd că apare un cap acoperit cu fes şi cu barbă albă, care-i ajungea până la brâu. Era duhovnicul, slujitor la Catedrală. Îi spun maicii Iustina:

- Maică, părintele se uită de după contrafort! La auzul cuvintelor, capul a dispărut cu barbă cu tot. Am gândit atunci că va fi ceva rău. A doua zi, Părintele Vicar, mă cheamă la cancelarie şi-l aud zicând subţire şi tăios:

- Copile, ce vorbeai cu maica Iustina, ieri când băteai covoarele?

- Nu-mi aduc aminte ce vorbeam. Eu ascultam mai mult!

- Dar Iustina ce vorbea, dobitocule încălţat? Nu-ţi aduci aminte?

- Nu-mi aduc aminte, că mă uitam cum părintele Creţu pândea de după contrafort.

- Fă-ţi bagajele şi azi vei pleca de la Episcopia Romanului. Casier, fă-i plata pe zilele lucrate.

Am pornit la drum. Luam calea spre casă, bucurându-mă că am scăpat teafăr din frumoasa curte a Episcopiei Romanului. Din depărtare vedeam doi tineri care văruiau, legaţi cu frânghii, pe scări de lemn, uriaşa clopotniţă care străjuia oraşul liniştit de câmpie, cu dropii, ciocârlii şi mii de greieri, care cântau într-o fericită neodihnă.

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar