În limbajul nostru zilnic, auzim mereu spunându-se despre oameni, sunt de treabă! Uneori auzim, pe ici-colea, despre unii că ar fii oameni  de bună treabă!

Tocmai asta-i bucuria împlinirii, ca să fim oameni de bună treabă! Că este mai ușor să te afli, doar în treabă, fără nicio finalitate.

A trebălui zilnic în casă, în jurul casei, în sat și în cetate, este o bucurie! Și desigur, bucuria este și mai mare, când cuprins de conștiință, nu cerșești, sănătos fiind, ci te apuci de muncă, și din osteneală și sudoare proprie te hrănești din pâinea cea de toate zilele.

Suntem ispravnici atunci când împlinim porunca Marelui Pavel: ” Că vă aduceți aminte fraților de ostenelile noastre, și de nevoințe, că ziua și noaptea lucrând, ca să nu îngreunăm pe careva dintre voi, am propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu”[1].

Așa devenim ispravnici ai Evangheliei lui Hristos!

Să nu uităm să fim și ispravnicii vieții noastre: ”Căci aceasta este Voia lui Dumnezeu, sfințirea voastră, a vă feri de toată desfrânarea, a știi fiecare dintre voi a-și stăpâni vasul său întru sfințenie și cinste, nu întru patimă și poftă ca și păgânii, care nu cunosc pe Dumnezeu... că nu ne-a chemat pe noi Dumnezeu spre necurăție, ci spre sfințenie”[2].

Mari ispravnici suntem noi oamenii și atunci când ascultăm și împlinim porunca Domnului Iisus Hristos: ”Și cu dragoste să vă nevoiți ca să fiți cu liniște și să faceți ale voastre și să lucrați cu mâinile voastre, precum am poruncit vouă; ca să umblați cu bun chip către cei dinafară, și de nimic să aveți trebuință”[3].

Nimic nu este nou sub soare, potrivit înțelepciunii lui Solomon, că și pe vremea Apostolului Pavel, unii umblau fără bună rânduială, ceea ce l-a făcut, de bună seamă, să-i mustre caun bun părinte, care îndemna ca unii care sunt mai harnici și de bună treabă, ca ispravnici evanghelici ”să sfătuiască pe cei fără rânduiala”[4].

Adică, să ne ferim de a fi în neorânduială și ispiti și pe alții cu neorânduiala păgubitoare pentru casa noastră dar și pentru obștea în care trăim, ascultând de porunca aceluiași Apostol: ”Ca și când eram la voi, aceasta poruncim vouă, că dacă nu voiește cineva să lucreze, acela nici să nu mănânce. Că auzim că oarecare umblă la voi fără rânduială, nimic lucrând și iscodind, și unora ca acestora poruncim și îi rugăm întru Domnul nostru Iisus Hristos, ca întru liniște lucrând să-și mănânce pâinea lor”[5].

Cât de folositoare și mângâietoare sunt sfaturile celui care lucra cu mâinile sale la țesut de corturi pentru a-și câștiga pâinea cea  de toate zilele  pentru sine și a o împărtăși și altora care erau buni ispravnici ai Evangheliei lui Hristos.

A sta cu mâinile în sân și a aștepta pomeni, deplin sănătos fiind, este o batjocură față de Dumnezeu, apostoli, obștea în care trăim, batjocură asupra familiei și asupra persoanei tale, O! leneșule și răule ispravnic!

Așadar, este o minune să fii harnic și bun ispravnic!

Așa au fost adevărații români în toate timpurile!

Calinic Argeșeanul, Minunea de a fi, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

[1] I Tesaloniceni 2, 9

[2] Ibidem 4, 3-5, 7

[3] Ibidem 4, 10-12

[4] Ibidem 5, 14

[5] II Tesaloniceni 3, 10-12