Vom sta, pe mai departe, în ascultarea Sfântului Vasile cel Mare și vom vedea cât de îndurerat a fost pentru păstoriții săi care, din păcate, nu aveau măsură nici la pahar, ca și mulți dintre noi: „Prin ce te deosebești de animale, omule? Nu prin darul rațiunii, primit de la Ziditorul tău, prin care ai ajuns stăpânul și domnul întregii zidiri? Cel care prin beție se lipsește pe el de rațiune „s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor” (Psalmul 48, 12).
Dar, mai bine spus, eu aș spune că bețivii sunt mai fără de minte chiar decât dobitoacele. Toate animalele cu patru picioare, chiar fiarele, au rânduite pornirile lor spre împreunare, dar cei cu sufletul stăpânit de beție și cu trupul plin de fierbințeală nefirească sunt ațâțați spre împreunări necurmate și rușinoase și spre plăceri în orice timp și în orice ceas. Beția nu-i ia omului numai judecata, ci îi schimbă și simțurile și îl face pe cel care se îmbată mai rău ca orice dobitoc. Care vită își vatămă atâta vederea și auzul cum și le vatămă bețivul? Nu-i așa că nu-și mai cunosc cunoscuții? Nu aleargă deseori la străini ca la niște prieteni? Nu sar de multe ori peste umbre ca peste șanțuri și prăpăstii? Urechile le sunt pline de sunetele și zgomotele unei mări învolburate: li se pare că pământul se ridică drept înaintea lor și că munții li se învârt în jur. Uneori râd fără să se poată opri, alteori bocesc și plâng nemângâiați. Sunt când viteji și cutezători, când fricoși și sfioși. Somnul le este greu, împovărător și înăbușitor, cu adevărat în apropierea morții; iar stările de veghe, mai nesimțitoare decât visurile. Vis le este viața; n-au cămașă pe ei, n-au nici ce mânca a doua zi, dar la beție fac pe împărații, pe generalii, zidesc orașe, împart bani, vinul clocotește în inima lor și le umple capul cu astfel de năluciri și cu atâta amăgire. Alți bețivi cad în stări sufletești potrivnice, sunt deznădăjduiți, triști, îndurerați, plângăreți, temători și sperioși. Același vin dă naștere la diferite stări sufletești, după felul diferit al trupului; pe cei în care vinul face ca sângele să se răspândească în tot trupul și să le înflorească obrazul, îi face veseli, prietenoși și voioși, dar pe cei care vinul îi apasă sub povara lui, strângându-le și presându-le sângele, îi face triști și amărâți, pentru care trebuie să mai vorbesc despre mulțimea celorlalte porniri pătimașe: caracter nesuferit, porniri spre mânie, plângerea sorții, iuțeala sufletului, strigătul, scandalul, ușurința de a fi înșelat, mânia nestăpânită?”
La noi românii, se gustă din băutură, nu se bea. Există și excepții!
Dar neamul românesc, are o măură a sa: gustă un pahar, și încă unul (se dă pe gât), iar al treilea îl dai la vecini sau îl verși pe pământ (îl culci tu), ca să nu te trântească el! Și se mai zice: să guști vin, dar să nu-ți bei mințile! Treabă serioasă!
Calinic Argeșeanul
