Cred că Sfântul Vasile cel Mare, călătorind atât de mult prin lumea de atunci, a întâlnit fel de fel de oameni, încărcați cu diverse metehne. Se pare că mâncăcioșii nu-l supărau atât de tare. Se pare că cei care se îmbătau, îl făceau ca să fie fără prea mare înțelegere.
Trebuie să precizăm de la început că Sfântul Vasile cel Mare, nu condamna pe cei care gustau puțin vin, după recomandarea expresă, chiar a Sfântului Apostol Pavel către ucenicul său Timotei, ci scria și era: „Împotriva celor care se îmbată”! Adică, mai pe șleau, a vizat pe cei care se întreceau cu paharele și se îmbătau și se băteau ca și chiorii, vorba noastră românească, atât de plastică și atingătoare de țintă.
Credem că ceva l-a supărat peste măsură: „Cele văzute aseară – zice Sfântul Vasile – mă îndeamnă să vorbesc, dar tot ele îmi opresc pornirea și îmi slăbesc osârdia, când văd că toate ostenelile mele de mai înainte au rămas fără rod. Că și plugarul pregetă să mai semene a doua oară aceleași brazde, dacă semințele aruncate în ele întâia oară nu au răsărit. Cu ce nădejdi să mai vorbesc eu astăzi, dacă n-am avut niciun folos de pe urma atâtor sfaturi pe care nu am încetat a vi le da mai demult, iar în timpul acestor șapte săptămâni de post nu am încetat a vă mărturisi zi și noapte Evanghelia harului lui Dumnezeu? O! Câte nopți nu ați privegheat în zadar! Câte zile n-ați venit în zadar la biserică! Dacă ar fi fost numai în zadar! Că cel care a propășit în fapte bune, dar se întoarce apoi la obișnuința veche, nu pierde numai plata ostenelilor lui, ci este vrednic de pedeapsă și mai grea, că după ce a gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu (Evrei 6, 5), după ce a fost învrednicit de cunoașterea tainelor, a trădat totul, înșelat de o plăcere de o clipă: „Cel mai slab – spune Solomon – are parte de milă, dar cei tari cumplit se vor certa!” (Înțelepciunea lui Solomon 6, 6). O singură seară, un singur atac al dușmanului a distrus și a nimicit toată osteneala aceea. Ce râvnă mai pot avea să vorbesc acum? Aș fi făcut, o știți pea bine, dacă nu m-aș fi temut de pilda lui Ieremia, care, nevrând să vorbească unui popor îndărătnic, a pătimit acelea pe care însuși le-a istorisit: foc s-a aprins în măruntaiele lui, l-au părăsit toate puterile și nu mai putea să sufere (Ieremia 20, 9).
Dorul inimii Sfântului Vasile cel Mare a fost și rămâne, ca noi să ne întoarcem de pe drumurile rătăcite și să ne silim să nu mai păcătuim.
Să punem măsură băuturilor amețitoare!
Calinic Argeșeanul
