Spunea cineva, cam mucalit, că anume inși, cum aș fi și eu, scriu frumos despre post, despre rugăciune și despre viața de sfințenie, dar cu pusul în practică, parcă lucrurile rămân cam moarte.
E ușor să scrii! Dar cel mai greu este să le împlinim pe cele scrise și citite, în chiar viața noastră, ca să se vadă că ceea ce scriem, spunem și îndemnăm pe alții la împlinire, noi să devenim primii campioni ai faptei binecuvântate.
Sfântul Vasile cel Mare a făcut o ierarhizare a faptelor bune.
Postul era pentru el o prioritate, dar se temea de ravagiile beției: „Cred că nu trebuie să mă străduiesc atât de mult să vă îndemn să postiți, cât trebuie să vă îndemn să nu cădeți astăzi în păcatul beției. Da, mulți postesc fie din obicei, fie că se rușinează de alții. Mă tem însă de beție, pe care iubitorii de vin o păstrează ca pe o moștenire părintească. Unii lipsiți de judecată, ca și cum ar pleca într-o călătorie îndepărtată, beau astăzi mult vin, ca să le ajungă pentru cele cinci zile de post (așa era la început, post cu mai puține zile). Dar nu știi, oare, că pântecele nu ține ce bagi în el? Pântecele este un zaraf necinstit, cămară nesigură. Pui în el multe lucruri, dar nu păstrează ceea ce îi încredințezi și face numai pagubă. Vezi, ca nu cumva mâine, când vei veni la biserică, după ce te-ai îmbătat azi, să ți se spună cele citite acum: „Domnul zice: N-am ales postul acesta!” (Isaia 58, 5). Pentru ce amesteci, dar, cele ce nu se pot amesteca? Ce părtășie este între beție și post? Ce legătură este între beție și înfrânare? Ce legătură este între Biserica lui Dumnezeu și templul idolilor? (II Corinteni 6, 16).
Biserica lui Dumnezeu este locașul în care locuiește Duhul lui Dumnezeu (I Corinteni 3, 16), iar templul de idoli sunt cei care-și pătează trupul cu beția. Ziua de postire, din orice post este pridvorul postului. Cel întinat în pridvor nu mai este vrednic să intre întru cele sfinte. Sluga care vrea să se împace cu stăpânul, nu ia ca sprijinitor și mijlocitor pe dușmanul stăpânului. Beția este dușman al lui Dumnezeu; postul, început al pocăinței. Deci, dacă vrei să vii la Dumnezeu, fugi de beție! Fugi, ca nu cumva să te îndepărtezi și mai mult de Dumnezeu. Dar ca postul să fie vrednic de laudă, nu este de ajuns numai să ne înfrânăm de la mâncăruri, trebuie să postim post bine primit și bineplăcut lui Dumnezeu.”
Iar postul adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfe, de minciună, de jurământ strâmb.
Lipsa acestora este post adevărat. În ele stă postul cel bun. Post pentru suflet, în primul rând. De mâncare să nu mai pomenim. Cum se poate?
Calinic Argeșeanul
