news        mail   location

 
 

Cele mai multe dintre activitățile noastre, din nefericire, sunt sub imperiul de stres. Ca să scăpăm de stres este absolut necesar ca noi să ne organizăm cu o minte corespunzătoare, corectă, și astfel va fi foarte bine.

 

Să nu uităm pe Napoleon Bonaparte, recunoscut ca geniu: avea o minte constructivă, dezvoltată pe toate planurile pe frontul de luptă și să-i dirijeze perfect pe soldați.

Alexandru Vlad Ciurea, în cartea sa: „Sănătatea Creierului, pe înțelesul tuturor”, ne arată că: „Noi, ceilalți, poate nu avem această minte complexă (ca Napoleon), așa că ne apucă stresul. Nu putem face față la zece comenzi deodată. Observați cum se desfășoară o ședință, cu ușile închise și fără telefoane mobile și solicitări. Din senin apare o solicitare din afară, ceea ce a fost tradus ca o prioritate în sistemul nervos, iar această știre deturnează toată activitatea noastră ordonată pe capitole. Deturnându-o, duce la dezorganizare totală în sistemul nervos, la o stare de stres majoră, care modifică și răspunsul la celelalte întrebări, dar și la neterminarea în condiții bune a celor începute.

Acesta este stresul, stresul zilnic, care începe, cum am zis, de dimineață, din familie, din circulație și apoi din activitate. Vestea bună este că putem să îndepărtăm acest stres și putem să-l reglăm chiar la nivelul serviciului. Așa cum am menționat mai devreme, avem două perioade de activiate majoră, conform ritmului circadian: dimineața între orele 10.00-12.00 și seara între orele 16.00-18.00, perioade în care noi putem funcționa la maximum. Nu a intrat în obiceiul românesc la serviciu, faptul de a avea această siestă, pe care o au mediteraneenii și pauza de prânz.

Cac să nu avem probleme de oboseală a sistemului nervos, recomand tuturor să mănânce foarte puțin și să bea, într-adevăr, o cafea după prânz, care să stimuleze activitatea sistemului nervos.

Nu trebuie să ne stresăm, nu putem face zece lucruri deodată.

De aceea, gândirea trebuie făcută  și în sistemul nervos, și în viața de toate zilele, pas cu pas. Facem un lucru, îl ducem până la capăt. Reluăm alt lucru și-l ducem și pe acesta până la capăt. Dacă începem zece lucruri deodată și încercăm pe toate zece să le ducem la capăt, mai mult ca sigur că nu vom reuși.

Se spune că unii dintre noi, suntem apucați pe treburi multe.

Înainte de a începe orice lucrări, trebuie să ne gândim bine, la ce ne folosesc? Și numai după analize înțelepte și consfătuire cu cei care se pricep cu adevărat, să pornim la lucru.

Este un haos în mintea celor care încep și nu mai termină. Să ne ferim de haosul mintal!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar