M-am bucurat mult când am citit, și nu pentru prima oară, despre dans și îmbrățișare. Când eram mic, o verișoară, nepoata mamei, mă îmbrățișa cu multă sârguință. Eram un copil sfios și cam dolofan, fiind iubit de toată lumea, zic eu acum!
Tatăl meu m-a învățat să „joc” sau să dansez, cum se mai spune. Mare artist! Și eu, la rândul meu, am învățat pe colegii mei, băieți și fete. Cu fetele, o mai scoteam la capăt, dar cu băieții era mai greu. Dansam după tabla de scris! Mamă, mamă! De câte ori s-a răsturnat tabla peste capetele colegilor, că stăteau la rând. De atunci am tot dansat! Cu cine? Cu mătura, lopata, măturoiul, coasa, grebla, cazmaua, când mergeam cu oile și alte bovine și cabaline.
Alexandru Ciurea mărturisește în cartea sa: „Am ajuns la un element de care se pare că am uitat în această Țară, acel sentiment de empatie, de îmbrățișare, de dans. Este vorba de mișcare într-un anumit ritm, atât de elegant și frumos, care este coordonat în mod constant de către...creierul dumneavoastră!
Dansul nu are vârstă! Nimeni nu-ți cere performanță, iar rmișcarea, îmbrățișarea, audiția, vizualizarea, toate, nu-ți fac decât plăcere. Pe vremuri, în această minunată Țară se dansa. Când eram studenți, ne întâlneam toți la ceaiuri, la tot felul de reuniuni studențești. Acum ne-am izolat, stăm cu tableta și cu telefonul în mână, uităm complet de acest lucru. Dansul nu reprezintă numai mișcare, dansul reprezintă muzică, armonie, gândire, apropiere (mai ales), îmbrățișare, și de ce nu, iubire!
Toate acestea contribuie la acea dezvoltare a creierului și la menținerea Creierului cât mai tânăr. Să nu uităm că s-a dovedit că empatia și îmbrățișarea sunt foarte importante pentru apropierea și pentru dezvoltarea Creierului.”
Putem ajuta pe cei mai în vârstă, făcându-le zile pline de haz, de bucurie și de voie bună. Starea morocănoasă și „căderea” pe gânduri, cum se spunea în satul meu, „ca baba între scânduri”, nu trebuie să facă parte din viețuirea noastră! Să scoatem pe orice om din starea posacă, îngrijorată, bolnavă, dar mai ales din singurătate.
Cunoașteți bucuria pe care a făcut-o George Enescu, cântând din vioară, la patul de suferință al pictorului Luchian? Câtă bucurie și sănătate, pentru creier și inimă! Un zâmbet și o îmbrățișare sfântă, nimeni nu o mai uită, niciodată!
Așadar, dansul, îmbrățișarea și zâmbetul, ne salvează viața, precum și muzica pe care o ascultăm! Și să o ascultăm cât mai des!
Calinic Argeșeanul
