news        mail   location

 
 

Așa susține, printr-o „ecuație” filosofică Boethius (circa 480-525 d. Hr.) filosoful, cu numele întreg, Anicius Boethius, fost un aristocrat  roman creștin, venit pe lume când Imperiul Roman se dezintegra, iar ostrogoții conduceau Italia.

 

A rămas orfan doar la 7 anișori, fiind crescut de o familie aristocrată,  fiind bine educat, vorbind fluent greaca, cunoscând literatura și filosofia latină și greacă. Astfel, a tradus Logica lui Aristotel. A fost numit consilier șef al regelui ostrogot Theodoric. După cinci ani, cade victimă unor intrigi de la curte, fiind acuzat pe nedrept de trădare și apoi condamnat la moarte. Cât a stat închis (523-526), Boethius a compus cea mai faimoasă lucrare: Consolarea Filosofiei, așteptând în rugăciune execuția pe nedrept.

Boethius a fost creștin, fiind instruit în tradiția platoniciană, afirmând că: „Dacă Dumnezeu știe deja ce vom face în viitor, cum am putea spune că suntem înzestrați cu liber arbitru?”

Iată silogismul lui Boethius: „Dumnezeu trăiește în prezentul etern; așadar, Dumnezeu cunoaște viitorul, ca și cum ar fi prezentul și având liberul-arbitru, Dumnezeu prevede gândurile și acțiunile noastre libere!”

Pentru a intra în dialog cu Domnul Dumnezeu trebuie să ai o capacitate aparte de a înțelege lucrurile. Așadar, se crede într-un Dumnezeu dincolo de timp. Boethius consideră că Dumnezeu știe totul, nu doar trecutul și prezentul, ci și viitorul și că orice lucru e cunoscut, nu în funcție de el, ci în funcție de capacitatea cunoscătorului.

Anicius Boethius vede lucrurile în chip asemănător. „Deoarece trăim în timp, putem cunoaște evenimentele doar ca trecute (dacă s-au întâmplat deja), prezente (dacă se întâmplă acum) sau viitoare (dacă urmează să se petreacă). Nu putem cunoaște rezultatul unor evenimente viitoare nesigure. Spre deosebire de noi, Domnul Dumnezeu nu trăiește în timp. El trăiește într-un prezent etern și cunoaște evenimentele care pentru noi sunt trecute, prezente sau viitoare, în același mod în care noi cunoaștem prezentul. Și la fel cum faptul că eu știu că tu acum stai jos și citești nu interferează cu libertatea ta de a te opri, la fel și faptul că Dumnezeu ne cunoaște acțiunile viitoare ca și cum s-ar petrece chiar acum, nu le împiedică să fie libere.”

Cu 350 de ani înainte de Hristos, Aristotel arată problemele care apar din teza că viitorul poate fi cunoscut. În perioada 1250-1270, Toma d`Aquino este de acord cu Boethius că Dumnezeu există în afara timpului, adică este transcendent și dincolo de înțelegerea umană. Iar prin anul 1300 Duns John Scotus afirmă că libertatea umană se sprijină pe libertatea de a acționa a lui Dumnezeu Însuși, și că Dumnezeu ne cunoaște acțiunile viitoare, libere prin faptul că își cunoaște propria sa voință neschimbătoare – însă liberă.

Ca să nu ne încurcăm cărările, totdeauna să cerem binecuvântare de la Domnul Dumnezeu, ca să ne lumineze cărăruia pe care să pornim și ne este de mare folos!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar