news        mail   location

 
 

Vechiul oraş macedonean, Krenides, care se traduce prin Izvoare, îşi primeşte noul nume de la regele Filip al II-lea, tatăl viitorului rege Alexandru cel Mare.

 

Este cucerit în anul 358 î.Hr., schimbându-i-se numele în Filipi, transformându-se într-o fortăreaţă împotriva Traciei. În anul 168 î. H. devine teritoriu roman, aşezare cosmopolită în care sunt amestecate vechile populaţii iliro-trace. Limba oficială era latina iar greaca se menţinea ca limbă universală a vestitei culturi elenistice.

Punctul prin care Sfântul Pavel pune piciorul în Europa este Filipi. Pe aici creştinismul va intra pe teritoriu european în anii 50 sau 51. În a doua călătorie misionară, Pavel Apostolul, dimpreună cu Sila, Timotei şi Luca îşi desfăşoară misiunea de semănător al creştinismului. Lidia, femeie bogată (făcea comerţ cu porfiră şi vison) este cucerită de cuvântul lui Pavel. În urma acestui fapt, ea se botează cu întreaga casă: copii, sclavi şi servitori. Casa Lidiei era pusă la dispoziţia comunităţii creştine. Aici a fost prima Biserică liturgică a tânărului creştinism european.

Din cauza unei ghicitoare cu duh pitonicesc, a fost provocat primul mare conflict dintre creştinism şi autoritatea romană. Acest început al celui rău va duce la prigoane şi persecuţii câteva secole.

Aici, la Filipi, au rămas Luca şi Timotei pentru a veghea la creşterea Bisericii, care avea în conducere preoţi (episcopi) şi diaconi. Marele Pavel purta sentimente de duioşie filipenilor, de la care va primi ajutoare, când va ajunge în Tesalonic şi Corint. Se vede că filipenii erau delicaţi, iar femeile erau deosebite şi în ele exista forţa credinţei, având-o în frunte pe influenta Lidia. În epistolă, se aminteşte şi de Epafrodit, care-i duce la închisoare hrană şi îmbrăcăminte.

Citirea Epistolei către Filipeni ne aduce o mare bucurie în inimă. Iată câteva îndemnuri ale Marelui Pavel Apostolul din această scrisoare: „Drept aceea, iubiţii mei, aşa cum întotdeauna m-aţi ascultat, nu numai ca atunci când eram de faţă, ci cu mult mai mult acum, când sunt departe, cu frică şi cu cutremur, lucraţi la mântuirea voastră!”[1]

Ajută-ne, Doamne, să lucrăm la mântuirea noastră, cu toate forţele cu care Tu, Dumnezeul inimilor noastre, ne binecuvântezi!

Calinic Argeșeanul

 

[1] Filipeni 2, 12

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar