Când ne gândim la duhul curăției, din rugăciunea Doamne și Stăpânul vieții mele, fără prea multă greutate trebuie să înțelegem că este vorba despre duhul curat, primenit, după ce a fost spălat de întinăciunea păcatelor săvârșite, cu gândul, cu lucrul, cu știință și neștiință, cu voie sau fără de voia noastră.

Înainte de a ne elibera din aceste păcate, aveam duhul cel necurat care ne-a bântuit fără cruțare, iar noi, la rândul nostru, am bântuit pe cei din jur.

Pentru a înțelege mai bine cele despre duhul curăției, dimpreună vom afla că acest duh coborâtor din bogăția de har a Duhului Sfânt trebuie să se sălășluiască mai întâi în mintea noastră, izvorul gândirii.

Așadar, să începem cu Curăția Rațiunii, Rațiunea fiind prima componentă a Sufletului nostru. Cea mai mare grijă trebuie să o avem pentru a ne păstra și cultiva gândurile noastre cele bune și de a plivi lăstărișul și buruienile care, deseori, se amestecă lalolaltă.

Când întâlnim oameni care vorbesc mereu și haotic, înseamnă că au o dezordine în gândire, lipsindu-le cultura, normele elementare de comportare și bunăcuviință. Abuzul unora, de a te batjocori cu orice preț, de a-ți cotrobăi prin viață cu nestăvilită nerușinare, ocările în particular și în public, amenințările și alte puneri la cale, ne arată că acei oameni, săracii de ei, au probleme serioase cu capul și trebuie să se caute la doctori de specialitate și la duhovnici.

Din păcate, mai pe toate drumurile lumii se întâlnesc astfel de specimene care cad din demnitatea cu care au fost creați de Dumnezeu Creatorul. Câți dintre noi, oare, mai suntem sănătoși la minte? Nebuneala lumii se cam arată pe la toate răspântiile, căutându-și vânatul în semenii săi!

Învățații de demult, pentru aceste stări de lucruri aveau următoarea exprimare în latina cea veche: homo homini lupus, adică omul devenit lup pentru oameni! Opusul lui, omul, pentru oameni, frate sau înger! Ce sfânt ideal! Ce fericire ar fi! Cum s-ar mai împlini porunca lui Dumnezeu de a ne iubi unii pe alții!

Acum să vedem o altă ipostază, Curăția inimii, a doua treaptă a Duhului Curăției. Ca să ajungem la pacea și liniștea inimii, trebuie să trecem prin anumite stări, fără de care nu vom putea avea o adevărată bucurie sufletească.

Dacă citim cu atenție Fericirile, vom vedea că Fericirea  a șasea: “Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8), ne dă mare speranță și sporul de a ne curăți inima de toate gândurile păcătoase și a ne așeza cu precădere toate dorințele curate care duc pe drumul sfințeniei.

Inima noastră nu trebuie să fie un loc spurcat, în care să colcăie toate urâciunile lumii, toate dorințele necontrolate și aducătoare de păcate, toate urile și răzbunările din răutate și invidie. Pentru biata inimă, aceste nenorocite stări sunt un dezastru care se prăvălește, atât asupra celui cu inima bolnavă de toate răutățile lumii, cât și asupra celor pe care noi nu-i iertăm până nu ne răzbunăm ca fiarele.

Un om cu inima curată este un om bun! De el nu te temi niciodată că ți-ar face sau gândi vreun rău oarecare. Cât de buni erau românii de altădată! Mai sunt și acum, pe alocurea!

Când spui că un om este bun, blajin, pașnic, iertător, spui totul. Și așa, acest om cu inimă de aur, urcă în fericirea a șaptea: “Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9).

Doar din corola de crin a inimii curate poate izvorî bucuria împăciuirii, a păcii, care te așează în ipostaza de fiu al lui Dumnezeu.

Câtă bucurie dumnezeiască se revarsă asupra inimilor făcătoare de pace! Doamne, ce echilibru poate fi în natură și în viața oamenilor. Să știi că nu te pândește nimeni, ca să te târască prin mocirla vorbelor și a altor mijloace, la îndemâna multor neînțelepți, care-și înmulțesc răutățile, șerpăria veninoasă din inimile lor, care împroașcă viața bieților oameni! Deci, să știi toate acestea, că nu ți se întâmplă, vei răsufla liniștit că ai scăpat de o povară distrugătoare de viață.

Pe acei nelegiuiți, care se leagă de viața oamenilor, ca boala de omul sănătos, îi va aștepta judecata nemiloasă a lui Dumnezeu, că au creat suferințe oamenilor, zidiți cu același chip de Sfânta Treime! Ca să ne vindecăm de inima bolnavă de parșivenie, gânduri urâte și răutăți, acestea fiind adevărata boală a inimii, să nu uităm, ca zilnic, și în orice oră și minut, să rostim cu voce tare, să audă toată lumea, dar și în taina sufletului, rugăciunea inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă și mă iartă pe mine păcătosul! Astfel, ne vom vedea bârna din ochiul nostru și nu vom mai vedea paiul din ochii altora, pe care să-l lăsăm în grija lui Dumnezeu.

Așa ne vom curăți sentimentele noastre, izvorâte din rațiune și inimă, le vom sfinți și le vom păstra neatinse de spurcăciunile lumii. Și astfel, a doua componentă a sufletului, pe lângă Rațiune, Sentimentul va sta întru neclintire și cu Voința, a treia ipostază a sufletului nostru nemuritor, izvorât din Dumnezeu.  

A voi să fim oameni între oameni, asemenea nouă, a voi să sfințim totul în jurul nostru, a crea o atmosferă de pace și încredere, a sprijini pe cei care au nevoie de ajutorul nostru, în solidaritate ortodoxă și românească, fiind între noi, frați de aproape și pe mai departe, este semnul minunat că ne-am înțeles rostul nostru, trecând prin frumusețea acestei lumi văzute, binecuvântată de Dumnezeu!

A ne purta iresponsabil și vrăjmaș față de natură și de oameni, este o stare gravă de alienare, de care să ne vindecăm cu grăbire.

Duhul Curăției, Doamne Dumnezeule, trimite-l peste viața noastră și nu ne lăsa să pierim! Inimă curată zidește întru mine Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinăuntru ale mele!

Calinic Argeșeanul