news        mail   location

 
 

Printre episcopii Iuliu Hossu şi Galaction Cordun, cu domiciliul oarecum forţat, era şi Atanasie Dincă, fost arhiereu locţiitor la Vâlcea, puţină vreme.

 

Purtând cămaşa verde, după cum clevetesc unii, într-o manifestare la Bucureşti, regimul comunist i-a băgat pumnul pe gât până la Căldăruşani unde a vieţuit peste un sfert de veac. El a fost şi stareţ harnic şi iubitor de cultură şi mai ales de muzică bisericească. Era un protopsalt înnăscut. Cu Martinian şi Silvan Nistor împodobeau strana mănăstirii cu desăvârşire. Pe deasupra mai era şi un arhiereu manierat la superlativ. Despre aceasta povestea, cu admiraţie, însuşi Patriarhul Teoctist, slujindu-i ca diacon la diferite sfinţiri şi alte slujbe bisericeşti.

Cât priveşte igiena, era un maniac. Totul trebuia să fie curat şi mai ales dezinfectat. El nu deschidea uşile cu mâna. Purta mănuşi ca şi conţii şi cardinalii de pe vremuri sau se folosea la deschisul uşilor de rasa sau reverenda luate cu mâna şi puse pe clanţă. Dacă totuşi uita, se spăla două ore ca să se dezinfecteze.

O dată sau de două ori am mers cu soborul ca să-i cântăm colinde şi să-i facem urări. Era slab, alb la faţă, cu o bărbuţă mică şi rară, cu faţa plină de tristeţe adâncă.

A murit fiind slujit de o femeie, care nu stătea tocmai bine cu curăţenia şi nici cu iscusinţa la mâncare.

Într-o dimineaţă, a fost găsit mort, singur pe lume. Era cu faţa în sus, capul pe spate, îmbrăcat ca de drum.

Sicriul din stejar era gata. Arhiereul a fost pus de noi în noua căsuţă care era cu vreo 50 de centimetri mai lungă decât trebuia. I-am spus nepotului Gheorghe Dincă:

- Să mergeţi careva la Cernica şi să-i măsuraţi cavoul pentru a nu avea ispite. S-a adeverit întocmai temerea mea. Când am dus sicriul la meşterul Cristache să-l scurteze şi-a pus mâinile în cap şi să-l auzi:

- Paştele mamii lui de Episcop! Cine l-a pus să-şi facă un cavou mai mic ca el?

- Ho, nu te grăbi cu înjuratul! Cine a făcut sicriul trebuia să întrebe de măsura mortului şi a cavoului, îi spun eu pe un ton potrivit, ştiindu-l cât de amarnic se mânie şi suduie.

- Plecaţi la dracu de aici! că vă omor pe toţi cu tesla. Care mai de care au ieşit buluc pe uşă. Eu am rămas. Împreună cu Cristache am lucrat până ce sicriul a fost gata. L-am pus din nou pe bietul arhiereu Atanasie să se odihnească într-un sicriu pe măsura lui, fiind înjurat nu numai când era viu, ci şi când a ajuns mort.

Aşa ca pe la noi!

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar