Creştinătatea din întreaga lume a auzit de inima şi sufletul de aur al slăvitului Neagoe Vodă Basarab, domnitor al Ţării Românești, unde bisericile şi mănăstirile primeau cu îndestulare, mila domnească a darnicului Neagoe Basarab.

Vistieria domnească se înmulţea ca untdelemnul văduvei din Sarepta Sidonului, mereu, iar grija Voievodului Ctitor, veghea ca o candelă aprinsă şi la ctitoriile domneşti de la Tismana, pe care o acoperă cu plumb, metal foarte scump, de la  Cotmeana, Vişina, Cozia, Dobruşa, Nucet, Ostrov, Snagov. El continuă şi isprăveşte de zidit Mănăstirea Dealu, iar biserica Mitropoliei din Târgovişte o dorea a fi o nouă împlinire a ctitoriilor sale, aceasta fiind sfințită în anul 1520.

Remarcabilă şi monument de culme, din viaţa pământească a strălucitului domnitor Neagoe Basarab, rămâne peste veacuri, Mănăstirea de la Argeş, zidită în timp record, cu piatră din Albeştii Muscelului, de către meşterii români şi chemaţi din Ardeal, Serbia, Elada, Veneţia, Armenia şi Constatinopol.

Doar cinci ani, dintre care mai mult de jumătate au fost toamnă, iarnă şi primăvară – aşadar doar în doi-trei ani – celebrul şi sfântul domnitor Neagoe a ridicat spre cer trupul bisericii închinat Maicii Domnului, dăltuit în piatră şi marmură, cu turlele răsucite, îndreptate spre spaţiul şi timpul lui Dumnezeu.

Nu se mai văzuse asemenea minune!

Cine l-a îndemnat pe Neagoe să ridice astfel de Imn de slavă lui Dumnezeu, din materia zidită de El? El, Neagoe, însuşi Manole, după ce a isprăvit Mănăstirea Dealu, începută de Radu cel Mare, a făcut una şi mai frumoasă, Mănăstirea Argeşului.

Intuia că va fi mai mare ca Radu Voievod!

Mai mult, Neagoe creştea o dată cu Mănăstirea Argeşului şi cu sfinţenia în sinea sa, răsucind firele de aur ale jertfei care unea pământul cu cerul, prin turlele care se înşurubau în Univers. Era cântecul lui cel din urmă care se arăta pe plaiurile Argeşului. Acest cântec l-a auzit şi Gavriil Protul, care a exclamat: „Şi aşa vom putea spune cu adevărat, că nu era aşa mare şi sobornică precum Sionul, pe care-l făcuse Solomon, nici ca Sfânta Sofia, care o făcu Iustinian Împăratul, iar ca frumuseţe este mai presus decât acelea”.

Sfinţirea Catedralei, la 15 august 1517, închinată Adormirii Maicii Domnului, dar şi cu gândul la mama sa, Neaga, despre care scrie ca nimeni altul în lumea aceasta, a strâns în comuniunea dragostei creştine ortodoxe pe Patriarhul Teolipt al Constantinopolei, cu un strălucit sobor de mitropoliţi, preoţi, diaconi şi chiar pe Protosul Athosului, cronicarul învăţat Gavriil, care ne va lăsa ştiri preţioase de la începutul secolului al XVI-lea.

La Argeş, Neagoe cânta în Imn de slavă ctitoria sa divină, Mănăstirea Argeşului, în timp ce la Roma se ridica surata sa, San Pietro, în cuprinsul unui secol de înfruntări şi osteneli.

Ce bazilică s-ar fi zidit în Argeș, timp de o sută de ani, dacă în doar câțiva ani (1514-1517), Neagoe Ctitorul a ridicat Potirul de Aur al credinței, arhitecturii și evlaviei ortodoxe românești?!...

Calinic Argeșeanul, Sfântul Neagoe Vodă Basarab, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017