news        mail   location

 
 

Învăţătura de Credinţă a Bisericii Ortodoxe de pretutindeni mărturiseşte că este cu putinţă ca Dumnezeu să se descopere oamenilor.

Păgânii susţineau contrariul şi poate că mai sunt şi azi şi vor mai fi şi mâine în astfel de eroare.

Pentru cei care cred drept, nu sunt astfel de oprelişti, pentru că noi ştim că Dumnezeu este o fiinţă personală, care poate avea legătură şi cu oamenii. Drept dovadă, Sfântul Apostol Pavel scrie evreilor şi nouă, de-a pururi, că: „În multe rânduri şi în multe chipuri, odinioară, Dumnezeu grăind părinţilor prin prooroci, în zilele cele mai de pe urmă a grăit nouă întru Fiul.”[1]

Dumnezeu, ca izvor al vieţii şi al iubirii, Se apleacă şi Se descoperă permanent oamenilor, nefiind nici prea sus, dar nici prea departe de fiecare dintre noi, pentru că El tronează în inimile noastre ca un Părinte iubitor.

Dacă inima noastră se umple de dorul cunoaşterii şi întâlnirii cu Dumnezeu, vom înţelege mai uşor pe profetul poet David, când scrie: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?”[2]

Cum vom înţelege mai bine dorul cel mare şi nealinat al Fericitului Augustin, când scrie din suspinul inimii: „Că ne-ai făcut spre a te căuta şi neliniştit este sufletul nostru până nu se va odihni întru Tine?”

Zbuciumul acesta, mărturisit de unii, iar de cei mai mulţi ţinut în adâncul tainelor inimii, s-a arătat în decursul istoriei lumii. Cei mai îndrăzneţi, şi-au ridicat pumnii către Cer, crezând că sperie pe Dumnezeu, iar cei aşezaţi, şi-au pus genunchiul la pământ, pe aşternutul picioarelor lui Dumnezeu şi-au implorat dezvăluirea tainelor de necuprins, care aduc pacea inimii şi bucurie sufletului.

Viaţa aleasă, prin rugăciune, spovedanie, împărtăşirea cu Iisus Cel văzut în Taina Euharistiei, omenia, ca frumuseţe primordială şi mila, ca izvor al iubirii dumnezeieşti, sunt ipostazele prin care devenim casnicii şi copiii iubiţi ai lui Dumnezeu.

Şansa vederii lui Dumnezeu este la îndemâna noastră! Curaj!

Calinic Argeșeanul

 

[1] Evrei 1, 1

[2] Psalmul 41, 1-2

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar