Când umblăm printre cuvintele sinonime celui de afi curajos citim și despre cele asemenea: inimos -  om cu inimă mare; generos; mărinimos; îndrăzneț; viteaz pe alocurea; cu precauție și uneori năvalnic după împrejurări; cu multă inimă, adică mărinimos, însuflețit și înflăcărat, plin de inimă și curaj, cutezător, îndrăzneț și neînfricat, voinic, neînfricoșat, și tot așa, un convoi de adjective românești!

Noi, oamenii, suntem zidiți de Atotputernicul Dumnezeu, de la începuturi, iar Sfânta Treime a pus în viața noastră o mare putere de manifestare, chiar până la înverșunare; este semn vădit că această putere este dăruită din mila cea mare a lui Dumnezeu.

A fi curajos să mărturisești pe Dumnezeu cu orice preț și cu orice risc, este o putere dumnezeiască ce ne însoțește pe cărările vieții noastre pământești. Aceasta înseamnă să fim în văzduhul lui Dumnezeu!

Înțelepții de demult ne-au lăsat cuvânt bun despre starea noastră de a fi curajoși. Spre exemplu, Euripide (480-406 î.Hr.) a scris: ”Pentru mine, adevăratul curaj este prudența”, neținând seama că curajul vine din gândire, iar vitejia din sângele înfierbântat. Să nu trecem cu vedere pe Ion Creangă, ca mucalit ce este, ne încurajează în felul lui: ”Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj!”

Mai notăm apoftegma marelui Napoleon Bonaparte: ”Curajul este ca dragostea: se hrănește din speranță!”. Se pare că este puțin mai pe brazdă, aducătoare de rod.

Noi trebuie să avem curaj în câteva direcții:

1. Să mărturisim cu curaj pe Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu: ”Oricine va mărturisi pentru Mine (zice Iisus!) înaintea oamenilor, mărturisi-l-voi și Eu pe el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri”[1].

Să nu ne îngăduim lașitatea de a tăcea atunci când cineva hulește pe Iisus! Atunci săvârșim lepădarea de Iisus, ca și Petru în fața femeilor cârcotașe, în noaptea pătimirilor lui Iisus, care îl învinuiau că și el este ucenic al  lui Iisus. Lepădarea de Iisus Hristos este semnul slabei credinței și al lipsei de iubire. Pentru cei care ne vom lepăda de Iisus Hristos – Doamne ferește! – El ne spune: ”Iar cel ce se leapădă de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri”[2].Adică, să ne ferească Dumnezeu să-L silim pe Iisus Hristos să se lepede de noi înaintea lui Dumnezeu Tatăl! Cel mai primejdios este să se lepede Iisus Hristos de noi! Când ne lepădăm noi, păcătoșii, rămânem cu El și fără voia noastră, că El dorește aceasta ca Mântuitor, dar să nu-L determinăm pe Iisus să se lepede El de noi. Unde ne vom duce de la fața Lui?

2. Să avem curaj să trăim în viața aceasta cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu, fără să păcătuim, sau din disperare și deznădejde, să ne punem ștreangul de gât. Să nu se repete tragedia prin care a trecut Iuda vânzătorul, ci să plângem ca Petru pentru păcatele săvârșite!

3. Să avem curajul să ne întemeiem o familie sănătoasă, în România aceasta creștin-ortodoxă și în lume, pe unde ne duc necazurile, dând dovadă de moralitate și demnitate în concertul popoarelor lumii!

4. Să avem curajul de a îmbrățișa și viața monahală, dacă ne îndeamnă inima ca să ne rugăm pentru mântuirea lumii și a celor care se căsătoresc sau doresc să-și ducă viața de burlaci sau celibatari.

Așadar, să uităm în toate clipele vieții noastre, și să fim curajoși în numele Domnului Iisus Hristo, Care a zis: ”În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea!”[3].

Să îndrăznim! Cu mult curaj!

Calinic Argeșeanul, Minunea de a fi, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

[1] Matei 10, 32

[2] Ibidem 10, 33

[3] Ioan 16, 33