news        mail   location

 
 

Ținta noastră ca viețuitori pe lumea aceasta este realizarea unui mod de viață, în centrul căreia va trebui să troneze Domnul nostru Iisus Hristos, care stăpânește într-un suflet atunci când acesta voiește să-L urmeze în toate cu dumnezeiască dragoste.

 

Cine s-a hotărât să urmeze pe Iisus Hristos, trebuie să se încredințeze că Însuși El S-a supus necondiționat lui Dumnezeu, ascultându-L și împlinindu-I voința: „M-am coborât din cer nu ca să fac voia Mea ci voia Celui ce m-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 38). Această legătură și comuniune în Sânul Sfintei Treimi este adânc grăitoare, mai ales când și Sfântul Apostol Pavel scrie Romanilor: „că și Hristos n-a căutat a Sa plăcere” (Romani 15, 3), astfel se pune în lucrare acel: Agendo contra – împotrivește-te tuturor ispitelor care năvălesc asupra omului cu voia și fără voia sa.

Drumul cel mai scurt spre Iisus Hristos Domnul, este bucuria hotărâtă de a păși pe urmele Mântuitorului Hristos de a fi credincios harului dumnezeiesc și a reveni la o viață interioară și chiar în mijlocul tuturor încercărilor se vor împlini cuvintele biblice ale profetului Isaia: „Atunci lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va veni repede. Dreptatea ta va merge înaintea Ta, iar în urma ta mărirea Domnului. Atunci vei chema pe Domnul și El te va auzi. Tu vei striga și El va zice: Iată-mă! Domnul îți va fi povățuitorul tău; chiar și în pustie te va sătura și va da tăria oaselor tale. Tu vei fi ca o grădină udată, ca un izvor de apă vie, ce nu seacă niciodată” (Isaia 58, 8-11).

Adică, în final, fiecare dintre noi trebuie să devină un izvor de apă vie, nu doar pentru viața personală, ci și pentru viața celor din familia noastră, Neamul nostru, aproapele nostru, care așteaptă o nouă și dinamică experiență de la cei care nu se lasă biruiți de lâncezeală și indiferență față de viața superioară, salvată din noroiul nesiguranței.

Orice pas făcut de noi, pe cărările mântuirii, este o bucurie ce se face celor care ne cunosc, cetelor Îngerești, Maicii Domnului și chiar Însuși Domnului Iisus Hristos. Este lucrarea Lui asupra vieții noastre lăuntrice, ce se realizează cu osteneală multă!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar