Pe vremuri, când eram elev, mergeam să vedem anumite filme, alese, ca să nu ne smintim, printre care era și filmul Spartacus (un dac din Munții Apuseni), slujitor în armata romană, un celebru gladiator.
Vedeam bătăi, nu glumă. Ne speriam așa de tare, de săream din somn, ieșeam afară din casă și săream gardul direct în drum. M-am îngrozit de măcelul văzut. Am condamnat asemenea treburi.
Mai târziu, asistam, mai mult privind la televiziune, sportul criminal, numit box. Câte izbituri primește când un maxilar facial, când celălalt, și se traumatizează bietul creier, de se clatină și capul și purtătorul de cap. Pumnii îmbrăcați în mănuși de box, uneori purtau în palma făcută pumn, câte un obiect greu, care, din nefericire, mărea puterea de lovire și cu o viteză mare, de vedeai stele verzi pe pereți. O adevărată păruială: loviri peste fălci, urechi, frunte, în moalele capului, asupra sprâncenelor, în frunte și în nas, bărbie și urechi. La finalul partidei de box, cei doi arată măcelăriți, cu capul spart, cu nasul rupt și, Doamne ferește, dacă te prinde lovitura în clanța deschisă și limba ne-acasă, îți zboară limba direct pe ring! O adevărată tragedie și comedie.
Iar prostimea strigă în gura mare: Dă-i la moacă! Arde-l! Așa! Una în plin! Și tot așa ca la circurile de pe vremuri.
Am stat de vorbă cu un boxeur. Ce mi-a povestit, m-a uimit și speriat și propunea desființarea acestui sport!
Păi! Acesta este sport? Să cobori de pe ring cu capul zdrobit, în mâini? Este ceva oribil! Sălbatic, ca și corida și alte sporturi nenorocite ca patinajul și schiatul, sporturi alunecătoare și de picioare rupte, capete sparte, ochi scoși, nasuri rupte, o întreagă gamă de traume pe care le suferă unii neînțelepți, cum s-a întâmplat și pe la noi.
Pe vremuri, când eram școlar, mergeam cu sania, după ce mi-am rupt picioarele la patinaj, că mai înainte am intrat cu schiurile într-o râpă, de n-am ieșit decât cu capul spart și o mână ruptă.
Atenție la viteză! Pericol de moarte!
Calinic Argeșeanul
