news        mail   location

 
 

Pe vremuri, când eram elev, mergeam să vedem anumite filme, alese, ca să nu ne smintim, printre care era și filmul Spartacus (un dac din Munții Apuseni), slujitor în armata romană, un celebru gladiator.

 

Vedeam bătăi, nu glumă. Ne speriam așa de tare, de săream din somn, ieșeam afară din casă și săream gardul direct în drum. M-am îngrozit de măcelul văzut. Am condamnat asemenea treburi.

Mai târziu, asistam, mai mult privind la televiziune, sportul criminal, numit box. Câte izbituri primește când un maxilar facial, când celălalt, și se traumatizează bietul creier, de se clatină și capul și purtătorul de cap. Pumnii îmbrăcați în mănuși de box, uneori purtau în palma făcută pumn, câte un obiect greu, care, din nefericire, mărea puterea de lovire și cu o viteză mare, de vedeai stele verzi pe pereți. O adevărată păruială: loviri peste fălci, urechi, frunte, în moalele capului, asupra sprâncenelor, în frunte și în nas, bărbie și urechi. La finalul partidei de box, cei doi arată măcelăriți, cu capul spart, cu nasul rupt și, Doamne ferește, dacă te prinde lovitura în clanța deschisă și limba ne-acasă, îți zboară limba direct pe ring! O adevărată tragedie și comedie.

Iar prostimea strigă în gura mare: Dă-i la moacă! Arde-l! Așa! Una în plin! Și tot așa ca la circurile de pe vremuri.

Am stat de vorbă cu un boxeur. Ce mi-a povestit, m-a uimit și speriat și propunea desființarea acestui sport!

Păi! Acesta este sport? Să cobori de pe ring cu capul zdrobit, în mâini? Este ceva oribil! Sălbatic, ca și corida și alte sporturi nenorocite ca patinajul și schiatul, sporturi alunecătoare și de picioare rupte, capete sparte, ochi scoși, nasuri rupte, o întreagă gamă de traume pe care le suferă unii neînțelepți, cum s-a întâmplat și pe la noi.

Pe vremuri, când eram școlar, mergeam cu sania, după ce mi-am rupt picioarele la patinaj, că mai înainte am intrat cu schiurile într-o râpă, de n-am ieșit decât cu capul spart și o mână ruptă.

Atenție la viteză! Pericol de moarte!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar