„Avacum” vine din transcrierea grecească a cuvântului din limba ebraică „Habacuc”, care în traducere înseamnă „îmbrăţişare”.
Cartea a fost scrisă prin anii 609-608 î. H. . Citind Cartea profetului Avacum vom desprinde din texte, că autorul, în cele trei capitole, alcătuite cu deosebită grijă, se arată ca un bun cunoscător al meşteşugului poetic, cu deosebire.
În Noul Testament, profetul Avacum este prezent mai ales în scrierile Sfântului Apostol Pavel, cel mai mare cunoscător al Scripturii Vechiului Testament. Spre exemplu, „dreptatea lui Dumnezeu se descoperă din credinţă spre credinţă”. „Iar dreptul din credinţă va fi viu.”1
Piatra fundamentală a relaţiei dintre Dumnezeu şi om este credinţa şi credincioşia vie, aşa cum, pe de altă parte, Dumnezeu rămâne pururea credincios omului, chiar dacă părţile sunt neegale, Dumnezeu se face egal omului. Aceasta trebuie să ne dea de gândit în modul cel mai serios. Omul cu credinţă puternică în Dumnezeu îşi ţine cuvântul dat şi rămâne statornic, fidel, chiar dacă, uneori, încercările sunt deosebit de grele.
Iată încă o prezenţă a profetului Avacum 1, 5 citat de Sfântul Pavel, în Faptele Apostolilor 13, 41: „Vedeţi, voi, cei ce dispreţuiţi, şi minunaţi-vă şi pieriţi, că Eu în zilele voastre lucrez un lucru pe care nu-l veţi crede dacă vi-l va spune cineva”.
Se arată în Cartea profetului Avacum, că Dumnezeu, în Atotştiinţa Sa, pedepseşte un popor rătăcit printr-un alt popor şi mai nelegiuit. Iar poporul pedepsitor va fi şi el, la rândul său, pedepsit de Dumnezeu, pentru a nimici trufia.2
Vremuri vechi şi vremuri noi, deopotrivă; iată glasul de plângere şi rugăciune al Profetului Avacum 1, 3:
„De ce mi-ai arătat Tu mie
suferinţe şi dureri
ca să văd necaz şi necredinţă?”
Avacum este părintele jeluitorilor, care nădăjduieşte, totuşi spre Dumnezeu, Care îmbrăţişează şi mântuieşte!
1 Avacum 2, 4 = Romani 1, 17; Galateni 3, 11; Evrei 10, 38
2 Avacum 2, 5
