Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.
Suntem plini de lucruri care ne aruncă în afară. Instinctele noastre ne fac să simțim că trebuie să ne căutăm fericirea în afară de noi. Pasiunile ne împing în afară. Obiectele din afară ne tentează prin ele însele și ne cheamă, chiar atunci când nu ne gândim la ele. Și astfel filosofii propovăduiesc în zadar „intrați în voi înșivă.”
Nimic nu este așa de greu pentru un om ca de a fi în deplină odihnă, fără pasiuni, fără afaceri, fără distracții, fără o treabă. El simte atunci golul din el, că este părăsit, suferă insuficiența lui, dependența, neputința, vidul din el. Din adâncul sufletului său vor răsări, fără oprire, plictiseală, melancolia, tristețea, durerea, dezamăgirea, disperarea.
Cine nu vede vanitatea lumii este el însuși van. Dar cine o vede, cu excepția tinerilor care trăiesc în mijlocul zgomotului, în distracții și în gândul viitorului? Dar luați-le această distracție, îi veți vedea cum se usucă de plictiseală. Ei simt atunci golul din ei, fără însă a-l cunoaște.
Distracție. Oamenii neputând vindeca moartea, mizeria, ignoranța, au găsit mijlocul de a se face fericiți: a nu se mai gândi la ele. Când, vreodată, am vrut să înțeleg agitațiile variate ale oamenilor, primejdiile și greutățile la care ei se expun, la curte, nu război pe mare, - de unde nasc cerurile, pasiunile, acțiunile îndrăznețe și adeseori rele, mi-am spus adesea că nenorocirea oamenilor, vine dintr-un singur lucru: că nu știu să stea liniștiți, într-o cameră.
De acolo vine că jocul, conversația femeilor, războiul posturilor mari, sunt atât de căutate. Nu că ele ar produce fericire sau că ne închipuim că adevărata beatitudine ca adevărata fericire...Iată tot ce au inventat oamenii pentru a se face fericiți!
Singurul lucru care ne mângâie în mizeria noastră este divertismentul și el este tocmai cea mai mare dintre mizeriile noastre: căci el, mai ales, ne împiedică să ne gândim la noi și ne face ca, pe nesimțite, să ne pierdem”, scrie filosoful Blaise Pascal.
Calinic Argeșeanul
