Graiul ne-a fost dat de Dumnezeu. Primul dialog cunoscut în istoria lumii a fost între Dumnezeu Creatorul şi primul om zidit care a fost numit Adam, adică zidit din lut. El primeşte de la Dumnezeu porunca: „Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el cu moarte vei muri!”

Credem că Dumnezeu nu a vorbit nici într-o limbă din cele peste 2.171 câte sunt şi se vorbesc astăzi pe mapamond. Era o limbă specială, a înţelegerii duhovniceşti, iar Adam a luat din graiul de taină al lui Dumnezeu, el fiind din „suflarea de viaţă” a Creatorului său, cum este fiecare dintre noi.

Dacă noi avem astăzi numiri despre regnurile mineral, vegetal, animal şi uman, se datorează primului om, care a rostit asupra firii binecuvântate de Dumnezeu: „Şi din pământ a mai zidit Domnul Dumnezeu toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus lui Adam ca să vadă cum le va numi; şi oricum va numi Adam toată fiinţa vie, ea aşa se va numi. Şi a pus Adam nume tuturor dobitoacelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului…” şi „i-a pus femeii sale numele Eva, pentru că este mama tuturor celor vii.”

Cu ceva vreme în urmă, anumiţi „specialişti” au îndrăznit să susţină, dragă Doamne!, că ar fi aflat limba în care a vorbit Dumnezeu cu Adam şi apoi Adam cu Eva şi tot neamul până la noi.

Ca să ne încurajăm puţin, de ce n-am spune că Dumnezeu a vorbit de la început limba română?  Unii spuneau, luând-o în serios, că Dumnezeu nu ştie decât limba greacă sau limba papua sau poate aramaica, pe care o vorbea Iisus, sau feniciana, limbi de vârsta mileniilor de existenţă.

Şi de aici intrăm în Povestea vorbei sau povestea limbilor lumii!

De cele mai multe ori m-am gândit cu amărăciune la acest „stufiş” sau „încâlceală” lingvistică. M-am bucurat că s-au găsit în ţara noastră, totuşi, specialişti care au alcătuit o mică enciclopedie: Limbile lumii. Marius Sala şi Ioana Vintilă Rădulescu au scos la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, o carte rară, care începută cu toate rigorile ştiinţifice, „încearcă să dea o informaţie bogată, de natură lingvistică şi enciclopedică.”

A. Millet şi M. Cohen, dimpreună cu un grup de mari specialişti, au scos o carte de mari proporţii Les langues du monde (1924, 1952). La noi în România, unica lucrare de informare în acest domeniu este Ce limbi se vorbesc pe glob (1962) de Lucia Wlad şi Elena Salve.

Specialiştii români Marius Sala şi Ioana Vintilă Rădulescu au reuşit o performanţă în materie de lingvistică pentru că „Limbile Lumii, lucrare cu multă migală, se deosebeşte esenţial de alte lucrări care tratează aceeaşi temă, nu numai în literatura noastră de specialitate, ci şi în ansamblul lucrărilor similare apărute până în prezent în diferite părţi ale globului.

Precizarea statutului de limbă, dialect sau grai al mai multor idiomuri, a fost o lucrare cu mari dificultăţi. Se ştie că idiomurile, vorbite pe glob se ridică, după anumiţi autori, între 2.000 şi 8.000. Sigur că cifrele sunt exagerate, mai ales că de la două mii la opt mii de idiomuri este o diferenţă foarte mare, care, desigur, te pune la o oarecare îndoială.

Autorii enciclopediei Limbile lumii au stabilit numărul de vorbitori ai unei limbi, incluzând în lucrare doar limbile vorbite, începând cu minimum 1.000 de persoane.

Se ştie că nu toate limbile ocupă acelaşi loc. De exemplu, limba chineză este vorbită de aproape un miliard cinci sute de milioane de oameni, iar familia de limbi indo-europene este răspândită pe întreg pământul, fiind vorbite de aproape jumătate din populaţia globului.

Despre familia limbilor indo-europene ne vom ocupa în continuare pentru a vedea cum au evoluat aceste limbi în decursul istoriei şi cum am ajuns şi noi să avem şi să vorbim limba română.

Calinic Argeșeanul