news        mail   location

 
 

Pentru a fi pe înţelesul tuturor, trebuie să spunem de la început că limba noastră românească face parte din întinsa limbă indo-europeană, din familia limbilor romanice.

 

Iată cum se arată, explicativ acest lucru: „Limbi indo-europene = familie de limbi din care face parte hitita, limbile indo-iraniene, italo-celtice, germanice, balto-slavice, greaca, traca, etc., reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esenţă, prin metoda comparativ-istorică. Denumire dată unui grup de populaţii care trăiau prin mileniul III î.e.n. în regiunile Asiei Centrale, de unde au emigrat mai târziu spre Vest şi Sud-Vest”.

Cercetătorii avizaţi în această materie, cum ar fi Fr. Bopp, la începutul secolului al XIX-lea, au stabilit principalele trăsături ale limbilor indo-europene, mai înainte, prin secolul XVII, descoperindu-se limba sanscrită, o adevărată cheie pentru demersurile ştiinţifice de mai târziu.

Cel care a dat numele de limbi indo-europene a fost Th. Young, în anul 1814, numire convenţională, desigur. Mai târziu, H. J. von Klaproth, la începutul secolului al XIX-lea propune pentru limbile indo-europene denumire de limbă Iafetică, corespunzător celei de hamito-semitică pentru limbile afro-asiatice. Această denumire de Iafetică deriva de la numele celui de al treilea fiu al lui Noe, Iafet, considerat drept „părintele rasei albe”.

Este de-a dreptul îmbucurător faptul că H. J. von Klaproth a avut geniala idee – venită de sus, de la Părintele Luminilor – de a lansa izvorul graiului uman din paginile Bibliei. Poate că este potrivit să reamintim textul sacru care pomeneşte de Iafet, al treilea fecior al lui Noe: „Noe era de cinci sute de ani când le-a dat naştere celor trei fii: Sem, Ham şi Iafet.”

Mergând pe şirul capitolelor biblice din Facerea, citim: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu şi să-l înmulţească Dumnezeu pe Iafet”, literal: să-i înmulţească neamul. În limba ebraică avem jocul de cuvinte între Yefet = Iafet şi Yafte = a lărgi, a înmulţi. Binecuvântarea implică nu numai creşterea în număr a urmaşilor lui Iafet, ci şi extinderea pe teritorii vaste.

Subliniem că termenul de indo-germanică, răspândit de von Klaproth, este şi acum folosit de lingviştii de limbă germană. Voi reda mai jos o adevărată chisăliţă lingvistică, în privinţa limbilor indo-europene. Aşadar, avem de-a face cu anumite ramuri ale limbilor indo-europene care au dispărut. Ramura indo-iraniană, baltică şi slavă (presupusă unitate balto-slavă), italică (din principala ei reprezentantă, latina, derivă ramura romanică-actuală), celtică (presupusă unitate italo-celtică), germanică, greacă, anatoliană (hitito-luvită), toharică, albaneză, armeană, eventual şi ramura traco-frigiană (cuprinzând traca şi frigiana). Mă opresc aici că şi aşa nu se vor ţine minte! Le-am arătat pentru a ne da seama că numirea de chisăliţă lingvistică are o acoperire, dovedindu-se că este vorba de limbi neatestate, oricum s-ar numi ele, dar reconstituite prin metoda comparativ-istorică. S-ar putea ca în viitorul apropiat sau mai depărtat, dacă vreun specialist va descoperi câteva fragmente din manuscrisele de acum cinci sau şase mii de ani, întreaga argumentaţie să se destrame.

Oricum, să ne întoarcem la textul sacru al Bibliei unde putem citi despre: obârşia neamurilor răspândite pe pământ, în capitolul 10 de la Facere, unde Moise scrie despre urmaşii fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet.

Noe, ca să pedepsească pe Ham pentru necuviinţa arătată faţă de tatăl său, a binecuvântat pe Iafet şi urmaşii săi, iar: „Din aceştia s-au desprins triburile neamurilor în pământul lor, fiecare după limba sa în triburile şi în naţiile lor”.

Propoziţia aceasta „fiecare după limba sa în triburile şi în naţiile lor” se repetă şi urmaşilor lui Ham (Facere 10, 20), precum şi urmaşilor lui Sem, cu o mică diferenţiere: „aceştia sunt fiii lui Sem şi Ham, în triburile lor, după limbile lor, în ţările lor şi în naţiilor lor”.

Este vorba aici de triburi, de limbile lor, de ţările lor şi naţiile lor! Toate aceste triburi vorbeau o limbă sau un dialect, dar ducea la unitatea unei singure limbi, aşa cum la noi, românii, sunt graiuri pe provincii sau ţinuturi ca Moldova, Muntenia, Banatul, Crişana şi Maramureşul, Basarabia.

După toate studiile de specialitate, pe baza lexicului, s-au tras unele concluzii privind locul, modul de viaţă şi vorbirea indo-europeană primitivă. Diferenţierile dialectale s-au ivit din cauza multor scindări în ramuri sau triburi după limbile lor, dialecte sau graiuri.

Încâlcirea graiurilor, cu adevărat a avut loc. Turnul Babel (se traduce, din ebraică, Poarta lui Dumnezeu) nu s-a mai ridicat niciodată: „Pentru că acolo a încâlcit Domnul limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul Dumnezeu – pe toţi vorbitorii – pe faţa întregului pământ.” Efectul încâlcirii limbilor este dezastruos. Cele 2.171 de limbi studiate până acum este semnul doveditor că fenomenul s-a produs.

Dumnezeu a sancţionat orgoliul omenesc în mod hotărât, atunci când a înecat lumea cu potop pe vremea lui Noe şi a amestecat limbile „pentru ca unul altuia să nu-şi înţeleagă limba”.

„Cu acest moment dramatic se începe nu numai istoria limbilor, ci şi istoria mentalităţilor; când doi oameni „nu vorbesc aceeaşi limbă” înseamnă că ei gândesc diferit”.

De la limba cea dintâi, numită limba Iafetică pe care au vorbit-o primii oameni şi s-a împrăştiat în cele 2.171 de limbi, trebuie să ajungem la limbajul iubirii care trebuie să ne unească întru cinstirea lui Dumnezeu.

Trebuie să învăţăm graiul lui Dumnezeu!

Graiul iubirii!

Aşa vom ieşi din încâlcirea limbilor şi din chisăliţa lingvistică!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar