Cât de mângâietor este atunci când vezi în jurul tău oameni asemenea ţie care-şi manifestă respectul şi nobila bunăcuviinţă! Ai o mare bucurie în inimă şi sufletul îţi tresaltă de veselie. Oricât ar fi de amar greul zilei, respectul ce-l primeşti şi starea de bunăvoinţă te fac să-ţi uiţi vârsta pe care o încerci de la o vreme oarecare.

Din vremi îndepărtate, românii cuminţi şi isteţi au adunat în cămara sufletului proverbele de aur, ca şi celelalte popoare ale lumii. Cât de temeinic rămâne de-a pururi chemarea: „Cinsteşte-i pe bătrâni, dacă vrei să te respecte cei tineri”.

Îmi aduc aminte că-ntr-o zi, unul dintre părinţi săpa cu tesla un lemn în bătătură. Copilul îl întreabă:

- Ce faci, tată, acolo?

- Ce să fac, zice tatăl, sap o strachină (o troacă) de lemn pentru bunicul tău ca să-i dau de mâncare.

- Doar avem farfurii, tată, de ce să mănânce din troaca aia de lemn?

- Îi tremură mâna şi varsă mâncarea şi strică şi farfuria, îi zise tatăl.

Într-una dintre zile, tatăl îşi vede pruncul săpând şi el cu tesla într-o bucată de lemn. Îl întreabă nedumerit:

- Ce faci acolo, fiule?

- Sap o troacă şi pentru tine. Când vei fi bătrân ca bunicul am să-ţi dau să mănânci din ea!

Atunci ar fi învăţat săpătorul de troace că era bine: „Să cinsteşti pe cei bătrâni şi de sfat să le mulţumeşti!” Pentru că cine nu ascultă de mamă şi de tată, ascultă de călăul care-i va zbura capul, cum ni se arată în proverbele chinezilor. Şi că este bine să nu se uite niciodată: „Cum îţi cinsteşti părinţii, aşa te vor cinsti copiii!”

Tot la neamul chinezesc merge vorba că: „Există trei iubiri fireşti faţă de părinţi: cea mai înaltă este de a-i ajuta, a doua de a nu-i supăra şi ultima de a-i suporta!”, iar japonezii ar zice că: „La porumbei există omagiul celor trei ramuri, adică, puii de porumbei stau cu trei ramuri mai jos decât porumbeii bătrâni, pentru a le dovedi respectul lor.”

În modul nepotrivit şi cu iz barbar, uneori, de a ne trata unii pe alţii, s-ar crede că ni se face mare cinste atunci când avem bucuria – din ce în ce mai rar – să primim respectul sincer al celor din jurul nostru. Se uită, de obicei, un lucru foarte simplu şi anume, că: „Meritul este al celui care cinsteşte, nu al celui onorat!” şi dacă te respecţi pe tine însuţi, primeşti şi tu la rândul tău cinstea cuvenită sau, mai popular, cum dai bună ziua, aşa o primeşti.

Un proverb portughez spune: „Onorează pe cel bun pentru ca să te onoreze, iar pe cel rău de teamă să nu te dezonoreze!” şi că: „Nu moare sărac cel care e bogat în stimă şi o dăruieşte cu veselia inimii!” cum ar zice cei din Ţările Nordice.

Şi ca să rămânem tot acasă la noi, în grădina proverbelor, aş mai aduce aminte: „Pe plugar să-l cinsteşti, / Că de la el hrană dobândeşti!”

Ei, şi acum un proverb mai crâncen, pe care să nu-l uităm niciodată: „Şi fiara cea mai crudă cinsteşte neamul său!”

Să ne îmbrăcăm în haina luminoasă a respectului de oameni!

Calinic Argeșeanul