Cine nu-şi aduce aminte de prima zi de şcoală? Când devii elev la un liceu sau mai ales la o şcoală specială, numită Seminar Teologic, bucuriile cresc şi inima îşi măreşte ritmul şi emoţia.

Aşa mi s-a întâmplat şi mie. Aveam un sentiment deosebit, chiar dacă eram luat peste picior şi ironizat fără niciun fel de îndurare:

- Băi, feciorul lui Ciocârlan! Vrei să ajungi popă? îmi strigă ciobanul Ilie, roşu ca racul şi voinic ca un taur de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Eu urcam la munte cu spor, iar când am auzit vorba măscăriciului, am tăcut mâlc şi m-am făcut nevăzut într-un huceag de arbuşti.

Cu vorbele de ocară, cu iz de ironie, am ajuns la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamţ. Cu uniforma ţeapănă şi cu şapcă, un fel de caschetă militară, mergeam în fiecare săptămână, sâmbăta, la vecernie în Biserica lui Ştefan cel Mare. La mânecă aveam pus un număr şi cu sigla Seminarului pentru a fi mai uşor de identificat. Mă cam ruşinam, crezându-mă din start un infractor, iar mai târziu când am citit Fabrica morţii, m-am îngrozit, cum deţinuţii de la Auschwitz primeau un număr, singura identitate, fără identitate …

La biserică se făceau cele mai frumoase slujbe din lume. Marii protopsalţi executau cântările într-o evlavie nemaivăzută şi nemaiauzită. Noi, cei din prima clasă, eram orânduiţi în biserică după potriveala înălţimii. Când am fost aşezat de către pedagog, chiar la capul mormântului marelui stareţ Paisie, am avut o mare bucurie. Eram fericit. Parcă eram cuprins de o taină pe care o voi desluşi mult mai târziu. Aproape patru ani am vegheat întru rugăciune în locul cel mai drag din lume pentru sufletul meu de copilandru coborât din sălbăticia munţilor.

Cursurile au început cu o precizie de ceas. Directorul Ioan Ivan era profesor de Studiul Vechiului şi Noului Testament. Când am văzut cu cine aveam de-a face ne-am speriat. Era atât de sever! Nu l-am văzut zâmbind. De râs nici vorbă. Dar l-am văzut plângând o singură dată în cei cinci ani cât am şcolărit.

Chiar din clasa I, direcţiunea şcolii ne-a orânduit ca diriginte pe Gherasim Cucoşel. Era un călugăr sever. Se îmbrăca impecabil. Avea hainele ţesute în stativele moldoveneşti. Vedeam pentru prima oară o culoare aparte a hainelor. Am aflat ceva mai târziu că la vopsitul stofelor călugăreşti se foloseau cojile de ceapă amestecate cu cojile de arini, punându-se un fel de substanţă chimică, numită calaican, pentru a se fixa culorile. Era o stofă de mohair, cum ar fi stofa englezească.

Mă uitam cu admiraţie la acest călugăr sobru, iute ca argintul viu şi cu o privire ca a ghepardului. Pasul era măsurat, negrăbit, cu o uşoară rotire a capului împodobit cu un păr castaniu bogat, ascuns sub rasa protocolară şi cu o barbă neatinsă de iuţimea oţeloasă a foarfecei.

Într-o zi, la o oră de dirigenţie, vorbindu-ne despre Dumnezeu, am ridicat mâna ca să pun o întrebare, după ce ne-a lămurit, că tot ce vedem în lume este făcut de Dumnezeu.

- Spune, „Învârtecuş” – că aşa îmi spunea, având un vârtej în frunte – ce nelămuriri ai?

- Părinte profesor, aţi spus că tot ce este pe lume este făcut de Dumnezeu! Dar pe Dumnezeu, cine l-a făcut? Era întrebarea pe care o puneau mai mulţi pe atunci şi o pun şi azi şi o vor mai pune-o cât va mai fi lumea!

- Ieşi afară, Învârtecuş! Cine te-a învăţat să pui asemenea întrebări?

- Ies afară imediat, am spus vesel, dar la întrebare nu răspundeţi, că nu ştiţi!

- Stai, Învârtecuş! Nu este greu să dovedeşti existenţa lui Dumnezeu şi cine l-a făcut pe El. Cel mai greu este să dovedeşti inexistenţa lui Dumnezeu. Mai târziu vei înţelege. Dar te întreb şi eu:

- Cine te-a făcut pe tine?

- Cine? Mama, pe care a făcut-o bunica, făcută de străbunica şi tot aşa până la Adam, pe care l-a zidit Dumnezeu!

- Bravo, Învârtecuş! Acum să-L întrebi tu pe Dumnezeu cine L-a făcut şi într-o zi vei afla. Pentru aceasta ai venit la şcoală.

De atunci, profesorul-diriginte se uita la mine cu o severitate care mă înspăimânta. Doar o singură dată  l-am văzut zâmbind, lăudându-mă că am scris, la Gazeta de perete, un articol frumos de ziua lui Eminescu.

Aşa mi-am început viaţa de elev la cel mai auster Seminar Teologic din România.

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.