news        mail   location

 
 

Mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel a trăit astăzi momente de mare încărcătură spirituală. După ce ieri a fost săvârșită slujba parastasului pentru părintele protosinghel Serafim Caiea, fostul stareț al acestui vechi așezământ monahal,  care a trecut la Domnul în urmă cu 40 de zile, astăzi credincioșii musceleni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat  Sfânta Liturghie în Altarul de Vară, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a făcut o scurtă tâlcuire a evangheliei din această duminică, amintind celor prezenți mesajul lui Hristos care ne îndeamnă să îndrăznim în această viață indiferent cât de mari sunt greutățile pe care le avem.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la chemarea și îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, începând de astăzi mănăstirea Negru Vodă are un nou stareț în persoana părintelui protosinghel Ieronim Gheorghiță.

Din demnitatea de  duhovnic al mănăstirii ,, Sf. Maria” din Techirghiol, cunoscută ca fiind stavropighie patriarhală, părintele Ieronim Gheorghiță a hotărât să se întoarcă la mănăstirea sa de suflet unde în anul 1996, la vârsta de 16 ani, a intrat ca novice.

Atras fiind de plaiurile muscelene pe care le-a lăsat în urmă atunci când a plecat la Techirghiol, părintele protosinghel Ieronim Gheorghiță a păstrat permanent legătura de inimă cu personalul monahal de la mănăstirea Negru Vodă și mai ales cu nașul său de călugărie, părintele protosinghel Serafim Caiea. În noua sa ascultare va continua să supravegheze lucrările începute la vechea mănăstire voievodală din municipiul Câmpulung Muscel, unde a fost pus  în practică un amplu proiect de restaurare prin accesarea fondurilor europene.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar