news        mail   location

 
 

În Duminica Ortodoxiei, credincioșii parohiei Cărpeniș din protopopiatul Curtea de Argeș au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie  oficiată  de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

La acest eveniment deosebit din viața parohiei, Chiriarhul Eparhiei a ținut un cuvânt de învățătură, amintind că datoria unui creștin ortodox este aceea de a căuta permanent împărăția lui Dumnezeu.

La bucuria reîntâlnirii cu Ierarhul Argeșean s-a adăugat astăzi și momentul în care credincioșii parohiei Cărpeniș au fost martori la instalarea noului preot paroh în persoana părintelui Despa Nicolae Cristian. Acesta primește noua misiune pastorală după pensionarea vrednicului preot Ion Sescioreanu care a slujit în parohia Cărpeniș din anul 1987.

Biserica din parohia Cărpeniş poartă hramurile: Sfântul Arhidiacon Ştefan, Sfânta Sofia şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, fiind unul dintre cele mai frumoase locaşuri de rugăciune construite pe valea râului Topolog.

Construcţia bisericii a început în anul 1935 prin contribuţia directă a domnului Ştefan Minovici, doctor în chimie, membru corespondent al Academiei Române și frate al renumitului profesor Mina Minovici, fondatorul școlii române de medicină judiciară și directorul primului Institut de Medicină Legală din România, construit în 1892.

Din păcate un incident nefericit legat de construcţia acestei biserici a contribuit decisiv la decesul ctitorului. Din cauza unor greşeli făcute în timpul zidirii, construţia sfântului locaş de rugăciune s-a dărâmat până la temelie. La aflarea veştii, profesorul Ştefan Minovici s-a îmbolnăvit grav şi a decedat după trei luni în ziua de 29 decembrie 1935.

După moartea ctitorului, lucrările de rezidire au fost continuate de Viorica Minovici, soţia acestuia, care a reuşit să termine biserica în anul 1940. Pictura din interior a fost executată de pictorul Emanoil Pătroiu din Bucureşti, iar sfinţirea a fost făcută în anul 1941, fiind ales hramul Sfântului Arhidiacon Ştefan după numele ctitorului.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar