news        mail   location

 
 

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a avut loc ședința de constituire a Adunării Eparhiale. Evenimentul  s-a desfășurat în Sala de Conferințe a Centrului Eparhial și a debutat cu o slujbă de Te Deum oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic împreună cu un  sobor din care au făcut parte întreaga Permanenţă Arhiepiscopală.



 

În cadrul acestei ședințe,  comisiile provizorii de validare au constatat că toți membrii aleși ai Adunării Eparhiale în cele 10 circumscripții electorale bisericești, îndeplinesc condițiile statutare pentru a face parte din acest for deliberativ eparhial și s-a declarat constituită Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. De asemenea cei 10 clerici și 20 de mireni au fost repartizați pe comisiile permanente: comisia bisericească, comisia culturală, comisia economică socială și comisia de organizare și validare. Membrii Adunării Eparhiale au aprobat și componența Consiliului eparhial și au fost desemnați delegații, un cleric și doi mireni, ca reprezentanți ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului în Adunarea Bisericească Națională.

De asemenea, a fost propus un moment de reculegere în amintirea domnului prof. Univ. Dr. Șerban Valeca, deputat ales în Adunarea Eparhială, care a trecut la cele veșnice în urmă cu puțin timp.

După depunerea jurământului noilor membri,  Ierarhul Argeșean a evidenţiat importanţa Adunării Eparhiale, atribuţiile statutare ale acesteia şi rolul ei în dezvoltarea şi realizarea proiectelor pastoral-misionare, culturale şi sociale pentru următorii patru ani.

Membrii forului deliberativ au aprobat și componența Consistoriului Eparhial, precum și reprezentanții Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului ce vor fi delegați pentru Consistoriul Mitropolitan .

Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale unei eparhii

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar