news        mail   location

 
 

Parohia argeșeană Valea Siliștii din protopopiatul Câmpulung Muscel și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil.  Cu această ocazie, credincioșii acestei comunități aflată pe raza comunei Aninoasa, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.



 

Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială care a împlinit 128 de ani de existență.

La eveniment au participat reprezentanți ai administrației locale și preoți din parohiile aflate în vecinătate. De la un asemenea moment festiv nu puteau să lipsească credincioșii parohiei, cei care locuiesc în sat, precum și alți fii ai comunității care trăiesc în diferite locuri ale țării.

Înaltpreasfinția Sa a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii și binefăcătorii bisericii trecuți la Domnul.

 În cuvântul rostit cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a vorbit despre misiunea pe care o au îngerii în viețile oamenilor.

Ziua de cinstire a hramului a fost deosebită pentru părintele paroh Petrică Gheorghe care s-a pensionat după 37 de ani de slujire neîntreruptă în această parohie. Astfel, Chiriarhul Eparhiei a instalat pe părintele Mitu Marian, care începând de astăzi este noul preot paroh al bisericii din parohia Valea Siliștii.

Fiind prezent la acest eveniment deosebit din viața parohiei, după oficierea Sfintei Liturghii, Chiriarhul Eparhiei a săvârșit slujba de sfințire a noului Așezământ Social care a primit drept ocrotitor pe Sf. Ierarh Nectarie. Această construcție a fost ridicată de credincioșii parohiei Valea Siliștii împreună cu părintele Petrică Gheorghe în perioada 2019-2022. Centrul social deține un spațiu generos  pe care credincioșii parohiei îl vor folosi la organizarea meselor de la înmormântări și parastase, precum și la ziua hramului. La etajul clădirii a fost amenajat un spațiu care poate fi folosit drept casă parohială.

Biserica din parohia Valea Siliștii a fost construită între anii 1892-1894 de preotul Adrian Bucur împreună cu credincioșii  pe locul unei biserici din lemn construită de egumenul Dositei Aninoșanu. Pictura din interior este realizarea pictorului Belizarie Paraschivescu. Proaspăt instalat în anul 1985, tânărul preot Petrică Gheorghe, fiu al satului, a reușit să realizeze mai multe lucrări de restaurare la finalizarea cărora biserica a fost  târnosită în anul 1991 de episcopul Vasile Târgovișteanul.

           

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar