news        mail   location

 
 

În Duminica a XXVIII –a după Rusalii, credincioșii parohiei argeșene Poiana Lacului au îmbrăcat haine de sărbătoare. După 24 de ani în care s-a lucrat la zidirea noii biserici cu hramurile Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș, iată a venit ziua în care aceștia să fie martori la slujba de târnosire care a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.



 

 

După acest moment, Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie, în prezența reprezentanților administrației locale din comuna Poiana Lacului, a ctitorilor principali, precum și a credincioșilor veniți atât din parohie, cât și din alte zone aflate în apropiere.

Amintindu-se de ctitorii și binefăcătorii trecuți la Domnul, Ierarhul Argeșean a săvârșit pentru aceștia o slujbă de pomenire.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa a amintit că Bunul Dumnezeu a binecuvântat gândul credincioșilor din parohia Poiana Lacului de a ridica, cu multă stăruință, o biserică foarte frumoasă și încăpătoare.

Lucrările începute în anul 1998 de preotul Năstase Constantin sunt continuate după anul 2009 de preotul Năstase Iulian. Împreună cu preotul coslujitor Popescu Dumitru – Laurenţiu, acesta reușește să definitiveze proiectul început de tatăl său cu sprijinul membrilor Consiliului Parohial, a ctitorilor principali și a enoriașilor. Pentru a răsplăti eforturile depuse de aceștia, Chiriarhul le-a oferit astăzi celor doi preoți distincția de iconomi stavrofori.

Un sprijin important la edificarea bisericii Parohiei Poiana Lacului a venit din partea sponsorilor, a Primăriei și Consiliului Local al Comunei Poiana Lacului, precum și a Secretariatului de Stat pentru Culte. În acest sens, Chiriarhul le-a oferit celor implicați medalii și diplome de vrednicie.

Prima biserică a satului a fost construită din lemn, în cimitirul parohial, în anul 1790. Fiind nevoie de o biserică mai încăpătoare, odată cu sporirea numărului locuitorilor satului, între anii 1885-1892, la inițiativa și cu osteneala enoriașilor și a preotului paroh de la acea vreme, a fost construită biserica veche a parohiei, cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva,de către meșterii Costel și Matei, nu departe de prima biserică din lemn. În timp biserica parohială a beneficat de mai multe reparații și consolidări, în interior și exterior, prin vrednicia slujitorilor și a bunilor creștini.

Întrucât biserica veche parohială începuse să prezinte evidente semne de degradare, la Praznicul Intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, al anului 1996, membrii Consiliului Parohial și credincioșii Parohiei Poiana Lacului, împreună cu preotul paroh Năstase Constantin, inițiază demersurile pentru construirea unei noi biserici din zid, mai încăpătoare și mai rezistente. În luna mai a anului 1998, debutează lucrările de construire în regie proprie, sub coordonarea meșterului zidar Vlad Victor din Budeasa, cu implicarea enoriașilor și a altor oameni de bine.

În data de 25 mai 2009, preotul Năstase Constantin, trece către Cereștile Lăcașuri, iar Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, încredințează parohiatul și continuarea lucrărilor de zidire preotului Năstase Iulian – Costel.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar