Milostenia este un leac împotriva tristeții pe care o aduce în suflet patima iubirii de bani și avuție. Aceasta ne vindecă de răutatea pe care lăcomia o aduce în relația noastră cu aproapele. Practicată cu smerenie, milostenia ne conduce la prețuirea semenilor.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat o activitate catehetică la biserica parohiei Goleștii Badii, din protoieria Topoloveni.
O inimă largă pentru semenii noștri revarsă cerul pe pământ, de aceea nu trebuie să legăm pâinea ce ar trebui să ajungă la sărac, ci trebuie să o lăsăm să ajungă înaintea noastră în cer.
În Duminica Sfintei Cruci, parohia argeșeană Rucărul de Jos a trăit momente de mare bucurie. În mijlocul acestei comunități s-a aflat astăzi Înaltpreasințitul Părinte Calinic Argeșeanul care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Sfânta Cruce este pentru noi stindardul credinţei noastre şi identitatea noastră creştină în lumea în care trăim. Prin ea mărturisim în societate Jertfa şi Învierea lui Hristos, iar prin însemnarea cu semnul Crucii arătăm credinţa noastră în Preasfânta Treime, adică în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
În cadrul proiectului educaţional de voluntariat ,,Mărţişoare din suflet pentru suflet!”, elevii clasei a V- a A, de la Liceul Tehnologic Topoloveni, îndrumați de profesor de religie Mirela Catrina și prof. Manuela Stanciu împreună cu părintele paroh, Sîrbu Alin de la Biserica ,,Sfinții Trei Ierarhi,, Inuri-Protoieria Topoloveni, au adus multe zâmbete și bucurie în suflet bătrânilor de la Căminul de persoane vârstnice,,Sfântul Nectarie” Topoloveni.
Postul Paştilor este o călătorie duhovnicească a cărei destinaţie este Învierea. Legătura dintre post şi Înviere descoperă esenţialul despre credinţa şi viaţa noastră creştină. Şcoală a pocăinţei la care orice creştin se cuvine să participe în fiecare an, pentru a-şi adânci credinţa, Postul Mare are în vedere în primul rând reevaluarea şi schimbarea vieţii.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul l-a primit astăzi la reședința sa din Curtea de Argeș, într-o vizită particulară, pe Arhiepiscopul de Canterbury, dr. Justin Welby, care a venit însoțit de o delegație din care a făcut parte și ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Unit la Bucureşti, E.S. Andrew Noble LVO.
În ziua de 14 martie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Mioveni, în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Colibași, Mioveni II Nord, Mioveni I Sud, Vieroși Colibași, Ciumești, Mărăcineni I, Mărăcineni II, Coasta Uzinei, Sfinții Trei Ierarhi, Sfinții Martiri Brâncoveni și Racovița, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Pagina 109 din 286