În Duminica a VI-a după Praznicul Învierii Domnului, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov de la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul - Antonești din comuna Corbeni.
În ziua de 23 mai 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Aluniș, Anghinești, Băiculești, Crâmpotani, Mănicești, Tutana, Tutana Deal, Valea Brazilor, Valea lui Enache, Vâlcele și Zigoneni, au oferit credincioșilor cu posibilități materiale reduse, pachete cu alimente.
Grija faţă de sănătatea umană, atât duhovnicească sau spirituală, cât şi trupească, a fost dintotdeauna o preocupare a Bisericii. De aceea, Biserica Ortodoxă Română a tratat permanent activitatea medicală cu mult respect, pentru că la baza ei stă slujirea de iubire îndreptată spre înlăturarea şi alinarea suferinţei omeneşti.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părintelui Arhiepiscop Calinic, în Eparhia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Administrativ Bisericesc, se desfășoară cercurile pastorale în Protoierii.
Ce este milostenia? Este inspirație divină: este iubire, este libertate, Milostenia este spiritul legii. Sfântul Apostol Pavel este cel care a descoperit spiritul legii; și ceea ce el numește ”milostenie”, dintr-o perspectivă divină, noi, dintr-o perspectivă omenească, numim ”dreptate”, spunea Victor Hugo.
În data de 31 mai 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost adoptată „Legea asupra poziţiei ofiţerilor”, primul act normativ care dă identitate, valoare şi sens corpului cadrelor militare în rezervă. În memoria acestui eveniment şi în semn de respect pentru cei care au făcut din militărie profesia lor de o viaţă, Guvernul României, a instituit în 2010 „Ziua Rezervistului militar”, care se aniversează, în fiecare an, la sfârșitul lunii mai.
În ziua de 19.05.2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Căteasca, Teiu Vale, Teiu Deal, Siliștea III, Gruiu și Baloteasca, au dăruit alimente pentru familiile care se confruntă cu greutăți și suferințe.
Mâinile întinse reprezintă dureroasele nevoi ale lumii – foamea duhovnicească, foamea trupească, la a căror alinare suntem chemați să ajutăm prin ceea ce dăm, pentru că milostenia deschide mâna lui Dumnezeu.
În viața noastră de toate zilele, trebuie să avem către noi înşine inimă de judecător, către aproapele inimă de mamă, iar către Dumnezeu inimă de fiu. Pe Dumnezeu suntem datori să-l iubim din toată inima noastră, din toată puterea şi virtutea, fiind gata să ne dăm viaţa pentru El, aşa cum au făcut sfinţii mucenici, ierarhii și cuvioşii, care s-au jertfit pentru dragostea lui Hristos şi pentru Evanghelie.
Tinerii constituie viitorul oricărei societăți și de formarea și implicarea lor depind rezultatele generațiilor ulterioare. De aceea, ce semănăm astăzi în sufletul și cugetul tinerilor reprezintă și ceea ce vor culege copiii acestora peste câteva decenii.
Pagina 165 din 286