Virtutea milosteniei se arată în faptele iubirii creștine, în faptele îndurării trupești și mai ales în faptele îndurării sufletești, numite astlfel întrucât prin ele se aduce mângâiere trupului și sufletului, deopotrivă.
În colinde se reliefează și descrierea împrejurărilor și ținutului sfânt, Betleemul, apoi venirea și închinarea păstorilor, a magilor, pe urmă auzim despre imnele îngerești, mânia și faptele înspăimântătoare ale lui Irod, omorârea pruncilor.
Nașterea Domnului este o sărbătoare a copilăriei, a stării de a fi copil. În ieslea săracă Se naște Copilul Dumnezeiesc. Crăciunul este o sărbătoare a veseliei, iar inimile noastre tresaltă de bucuria Întrupării Domnului.
Milostenia desăvârșită este aceea pe care ne-a arătat-o Hristos, care a răbdat moartea pentru noi, punându-ne tuturor o pildă și un chip ca și noi să murim pentru alții, nu numai pentru prieteni ci și pentru dușmani când vremea o cere. De la frica de Dumnezeu trece omul la bună cinstire și milostenie.
Postul și rugăciunea sunt complete numai cu ajutorul milosteniei. Și după cum în perioada postului, rugăciunea trebuie înmulțită, tot așa și milostenia trebuie să prisosească. Făcând milostenie cu cei sărmani, facem milostenie cu noi înșine.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și recreativă la Biserica Valea Danului.
Dumnezeu doreşte ca omul să adune comori spirituale în ceruri, nu comori materiale pe pământ. Iisus îi spune dregătorului: "vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri" (Luca 18, 22), şi anume comoara faptelor bune sau comoara milosteniei.
Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos în Betleem ne descoperă pe Dumnezeu ca fiind călător şi colindător în lume. Hristos Domnul S-a născut într-o călătorie a Maicii Sale şi a dreptului Iosif la Betleem, arătând prin aceasta că Dumnezeu Cel milostiv este călător în lume şi colindător la casa sufletului fiecărui om, ca să cheme pe oameni în Casa Tatălui ceresc, al cărei pridvor este Biserica, întrucât Sfintele Taine săvârșite în ea sunt arvuna vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne cheamă să conștientizăm faptul că tot ceea ce am primit bun și înalt în viața noastră nu este doar rodul ostenelilor personale, ci mai ales daruri ale milostivirii cerești, și precum Dumnezeu ne-a arătat atât de multă bunătate, și noi suntem datori să prelungim actul iubirii sale, în fapte de milostenie față de semenii noștri.
Cea dintâi răsplată pe care ne-o oferă facerea de bine este bucuria inimii. Cei milostivi primesc în viaţa pământească ajutorul şi ocrotirea lui Dumnezeu. Pentru milostenia noastră, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne va ierta păcatele, cum spune Sfântul Apostol Petru: ”dragostea acoperă mulţime de păcate” (I Petru 4, 8).
Pagina 194 din 286