Scrierile religioase, cu un conţinut istoric sau moral, sunt foarte iubite de elevi dacă sunt pe măsura înţelegerii lor. Cele mai accesibile şi plăcute sunt lecturile care prezintă vieţile sfinţilor şi faptele morale ale acestora sau ale creştinilor obişnuiţi, fapte redactate sub forma povestirilor morale scurte. Lecturile care prezintă minuni trecute sau relativ recente sunt cele care impresionează, atrag, conving şi sensibilizează copiii.
Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu!
Milostenia izbăveşte din moarte şi nu te lasă să cobori în întuneric, este răsplata vieţii veşnice. În acest sens să luăm ca pildă, apa care stinge focul. Păcatul are forţa focului, dar milostenia are forţa apei: „ Apa va stinge focul arzător şi milostenia va curăţi păcatele“ (Iisus Sirah 3:29).
Hristos se poate ascunde in orice om sarman, Hristos e prezent acolo unde ne asteptam mai putin. Trecand indiferenti pe langa mainile intinse care ne cer, s-ar putea sa trecem pe langa mana lui Hristos care ne cere putin pentru a ne darui totul.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș a organizat a III-a ediție a Concursului județean de creație plastică și interpretare colinde ” CRĂCIUNUL ÎN CULORILE ROMÂNIEI” la GPN Căsuța cu Povești din municipiul Curtea de Argeș.
În Arhiepiscopia Argeșului şi Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, se desfășoară activități de binefacere, milostenie și sprijin pentru familii defavorizate din punct de vedere social.
La 1 decembrie 2018 s-a implinit idealul si visul romanilor din totdeauna.
Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu!
Orașul Mioveni din județul Argeș a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Foarte mulţi credincioşi prezenți în noua catedrală închinată Sf. Ap. Petru şi Pavel au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În ziua de 15 noiembrie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Mioveni, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Scheau, Dobrogostea, Borlești, Lunca Stejeret, Merișani, Budeasa Mare, Budeasa Mică, Rogojina, Calotești, Găleșești II și Popești Găleșești, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Pagina 206 din 286