În perioada 10-12 septembrie 2021, la invitația Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și a Parohiei Aleșd 1, protopopiatul Oradiei, Peștișului și Aleșdului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, însoțit de ostenitori ai Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a efectuat o vizită frățească în cuprinsul Episcopiei Oradiei.
Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.
„Școala pregătește tineretul pentru zbor”, iar „scopul educației este transferul de flacără”. A pregăti tinerii „pentru zbor” și pentru „transferul de flacără” înseamnă a-i înzestra nu numai cu cunoștințele științei, moralității și credinței, ci și a-i umaniza, pentru că omul „nu poate deveni om decât dacă este educat”, cum considera filozoful ceh Comenius.
Îndurarea creştină sau milostenia izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi se arată prin ajutorarea materială şi morală a semenilor noştri aflaţi în nevoie.
Educaţia este darul cel mai de preţ pe care îl putem oferi copiilor noştri. Ea nu constă numai în a combate pornirile rele ale copilului, ci şi în a-l obişnui de mic să săvârşească binele.
A devenit deja un obicei ca la început de an școlar, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social – Filantropic și de Misiune, să desfășoare proiectul social filantropic,, Ghiozdanul meu” prin care copii proveniți din familii defavorizate să primească ghiozdane și rechizite școlare.
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi se arată prin ajutorarea materială şi morală a semenilor noştri aflaţi în nevoie. Mântuitorul, Care este modelul desăvârşit al milosteniei (Matei 11, 32; Marcu 8, 2), ne-a arătat că la judecata de apoi, faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt acelea care ne vor deschide porţile fericirii veşnice (Matei 25, 34-40).
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o tabărăde creație pictură religioasă ”MÂINI DIBACE”- a III-a ediție, la Mânăstirea Glavacioc.
Pelerinajul este una dintre porțile prin care nu individul, nu persoana, nu omul credincios, ci comunitatea de credință, altminteri spus, persoana colectivă se întoarce în biserică.
Durerea schimbă sufletul omului, îl înmoaie, și astfel poate primi cuvântul lui Dumnezeu. Deci, când durerea face pregătirea și se apropie de acel suflet și un om, al lui Dumnezeu, atunci și cuvintele dumnezeiesti lucrează mântuirea lui.
Pagina 219 din 286