Pe nimeni milostenia nu l-a făcut sărac, ci mai degrabă l-a îmbogăţit. De aceea, şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire, precum este scris: «Celui cu mult nu i-a prisosit, şi celui cu puţin nu i-a lipsit»” (II Cor. 8, 14-15).
Credinţa în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Şcoala şi Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne şi valori efemere şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor.
Mâinile întinse reprezintă dureroasele nevoi ale lumii – foamea duhovnicească, foamea trupească, la a căror alinare suntem chemați să ajutăm prin ceea ce dăm, pentru că milostenia deschide mâna lui Dumnezeu.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi în municipiul Pitești o nouă ediție a ,,Marșului pentru viață”.
În urma demersurilor făcute de Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, Guvernul României a aprobat aducerea în ţară de la Lausanne, Elveția, a rămăşiţelor pământeşti ale principelui regent Nicolae al României, cel de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand Întregitorul şi al Reginei Maria.
Auzim adesea în cuvintele Sfintei Evanghelii porunca dumnezeiască: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv (Luca 6, 36) şi Milă voiesc, iar nu jertfă (Matei 9, 13). Acest cuvânt nu trebuie explicat, ci aplicat în relația cu semenii noștri care au nevoie de dragostea noastră.
În ziua de 22 martie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. IX pastoral: Bunești II, Zărnești I, Zărnești II, Bohari, Domnești de Jos, Domnești de Sus, Toplița, Bădiceni și Mălureni, au oferit alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte, familiilor cu venituri modeste.
În fiecare zi vorbim cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii. A ne ruga este modul nostru natural de a intra în comuniune cu Persoanele Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Ea este darul nostru primit de la Dumnezeu pentru a putea intra în comuniune cu El.
Fiind făcut după chipul Stăpânului său, omul este dator să sădească în inimă sămânţa milei creştine.
Elevii clasei a IX-a de la Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, au primit vizita Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Pagina 37 din 286