În Duminica a X-a după Rusalii, cu puțin înainte de cinstirea hramului închinat ,,Adormirii Maicii Domnului”, credincioșii parohiei argeșene Brătești, din comuna Albeștii de Argeș, Protopopiatul Curtea de Argeș, au avut bucuria de a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
DUMINICĂ, 13 August 2023, la Catedrala Voievodală din Municipiul Curtea de Argeș, ctitoria Sfântului Neagoe Vodă Basarab, în apropierea hramului, va fi adusă spre cinstire și folos sufletesc, ICOANA MAICII DOMNULUI PARAMYTHIA, adică MÂNGÂIETOAREA.
În ziua de cinstire a Sfântului Nifon, Patriarh al Constantinopolului, argeșenii au fost chemați la rugăciune în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, locul unde s-a făcut canonizarea acestuia în anul 1517.
În ziua de 28.07.2023, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Pitești, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. 1 pastoral: Buna Vestire - Pitesti, Mavrodolu, Sfânta Treime, Meculesti, Pitești Nord, Beculesti, Ciomagestii de Jos, Ciomăgești Sus, Cuca, Cungrea, Măcăi, Dedulesti, Dragutesti, Dumbravești, Grajduri, Moraresti , Săpunari, Vărzaru, Teodorești, au oferit credincioșilor cu posibilități materiale reduse, pachete cu alimente.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului și eparhia noastră a fost prezentă la Tabăra ”Tradiție și Noutate„ -ediția aV-a, desfășurată la Mânăstirea Cozia, Vâlcea prin tânăra Prodan Ramona-Vasilica din Valea Danului, studentă la Facultatea de Istorie, Universitatea din București.
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie. Mântuitorul, modelul desăvârşit al milosteniei, ne-a înştiinţat că la Judecata de apoi faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt acelea care ne vor deschide porţile fericirii veşnice.
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, am avut bucuria de a participa la a cincea ediție a Taberei naționale de tineret „Tradiție și noutate”, organizată, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, la Timișoara, în perioada 25-30 iulie a.c. Eparhia noastră a fost reprezentată de Gligore Andrei din Curtea de Argeș, student la Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" București.
Un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie de nedescris. A dărui este în firea întregului univers. Iar a accepta darul este a doua natură a întregului univers. Dar, mai ales, nu trebuie să uităm că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu.
La mănăstirea argeșeană Robaia a fost cinstit astăzi Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravu. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară al mănăstirii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În după-amiaza zilei de 6 august, de Schimbarea la Față, poezia s-a preschimbat în fotografie. La Secția de Etnografie și Folclor a Muzeului Municipal Câmpulung Muscel a avut loc lansarea volumului de poezii, având ca autor pe Adina Țuțară, precum și vernisajul expoziției „DOAR DOUĂ CUVINTE”.
Pagina 82 din 286