Răbdarea trebuie să se întindă peste tot ceea ce pronia lui Dumnezeu ne trimite în viața noastră duhovnicească. Prin răbdare, omul devine bun luptător și nevoitor, și dobândește adeseori mai multe izbânzi duhovnicești decât altul, prin nevoința sa de bunăvoie.
Paraclisul Universitar din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Sfântul Apostol Simon Zilotul. Construit în anul 2019 într-un spațiu pus la dispoziție de Rectoratul Universității Pitești, acest Sfînt Altar de rugăciune este rezultatul dragostei, dărniciei și bunăvoinței mai multor oameni de bine din Județul Argeș și din alte locuri din țară.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat jurizarea Concursului Național Catehetic ”Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului”, ediţia a XV-a, la nivel de eparhie la Paraclisul Arhiepiscopal ”Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din municipiul Curtea de Argeș.
În perioada 3-7 mai 2023, la Oradea, s-a desfășurat Olimpiada interdisciplinară de limba și literatura română și religie „Cultură și spiritualitate românească”, faza națională, care s-a adresat elevilor din clasele IX-XII.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, în contextul declarării Anului 2023 ca Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice şi Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti (psalţi), în sala de şedinţe a Protoieriei Câmpulung Muscel, s-a desfăşurat prima etapă a Concursului Naţional Catehetic ,,Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului”, - faza pe Protoierii.
Mari sunt aripile milosteniei. Sfâșie văzduhul, trece de lună, lasă în urmă soarele și ajunge în ceruri. Dar nici acolo nu stă. Trece și de ceruri, înconjoară puterile îngerești și se așează în fața Tronului Domnului.
În ziua de 5 mai 2023, la sediul Protoieriei Topolove a avut loc premierea proiectelor înscrise în Concursul Național Catehetic: „Tineri și vârstnici lăudați pe Domnul”.
În cadrul Concursului Național Catehetic ”Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului” la Grădinița cu Program Prelungit ,,Academia Piticilor", Curtea de Argeș, a avut loc o conferință tematică, cu tema: „Arc de suflet între generații”.
În ziua de 4 mai 2023 s-a desfăşurat la sediul Protoieriei Piteşti evaluarea proiectelor depuse în cadrul Concursului Naţional Catehetic ,,Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului” .
În Duminica a IV-a după Praznicul Învierii, obștea monahală de la mănăstirea argeșeană Trivale a avut marea bucurie de a-l avea prezent în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.
Pagina 96 din 286