În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.
Studenți de la secțiile Teologie Asistență Socială și Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte din municipiul Pitești au susținut astăzi examenul de licență.
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a fost organizat un pelerinaj duhovnicesc de misiune creștină de către comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz din Pitești la sfinte mănăstiri ortodoxe din Bulgaria.
Numeroase sunt suferințele pe care le îndură oamenii cât trăiesc. Unii sunt bolnavi, alții se află în mari lipsuri, neavând cu ce se hrăni sau cu ce se îmbrăca. Unii semeni sunt părăsiți, uitați, fără rude care să-i îngrijească, fără prieteni care să-i mângâie. În situații de felul acesta, noi, creștinii, suntem datori să le răspundem cu un sentiment de milă și cu fapte de ajutorare.
În perioada 23-26 iunie 2022, s-a desfășurat Festivalul Internațional de muzică corală și instrumentală „D.G. Kiriac”, ediția a XXIX-a, manifestare cultural-artistică în cadrul căreia au fost invitate mai multe formații corale de prestigiu din județ și din țară.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
În cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a avut loc Ora de cateheză la Catedrala Mioveni, cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii acestui sfânt locaș.
În decursul vremii, oamenii de toată mâna şi-au îndreptat nu doar gândul curat la Dumnezeu ci şi admiraţia plină de iubire neîntunecată de furtunile vieţii. Oricare dintre ei ca şi Sfântul Antonie iscodeau mereu înţelepciunea şi adâncul judecăţilor lui Dumnezeu.
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea aflării cinstitelor moaşte ale Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan.
Ovidiu Nasso ne lăsa scris în Tristele sale: „Cât timp vei fi fericit, vei avea o mulţime de prieteni, dar în vremuri de restrişte vei fi părăsit.” Mai târziu, Iordache Golescu a zis: „Nici o avere mai bună decât prietenul cel bun.”
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Samson, făcătorul de minuni şi primitorul de străini.
În Duminica a II-a după Rusalii, credincioșii parohiei argeșene Dobreștii de Sus au trăit momente de mare bucurie. În mijlocul acestora s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul care a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Chiriarhul a amintit în cuvântul rostit cu această ocazie de eforturile înaintașilordepuse pentru restaurarea bisericii din Dobreștii de Sus.
Cicero scria pe vremuri o carte bună, pe nume, De Amicitiae, în traducere: Despre Prietenie, după câte îmi amintesc, pe când copiam din înţelepciunea antică, în caietele de elev silitor, cum îmi place să mă laud în gura mare.
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI).
Ziua Universală a Iei este sărbătorită, în fiecare an, pe 24 iunie, pentru a promova cămașa din pânză cu broderii impresionante, care amintește de lada cu zestre a bunicii. Bluza tradițională românească este prăznuită de români odată cu Sânzienele și cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Pagina 217 din 400