Chinuit a mai fost bietul Cioran! Aceasta se vede limpede din opera lui. Nu știm dacă a făcut experiențe în viață ca marii convertiți la Dumnezeu.
În această luna, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Manuil, Savel şi Ismail.
Credința operează în viața omului cât trăiește, iar după ce vede pe Dumnezeu, în toată plenitudinea Lui, se poate lipsi de credința pe care o avea pe pământ, în mod firesc.
În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Tihon, făcătorul de minuni, episcopul Amatundei, cetatea Insulei Cipru.
Dumnezeu a sădit în fiinţa neamului nostru posibilităţi şi moduri de descoperire a adevărului existenţial, rânduind o profundă legătură între fiinţare şi devenire întru fiinţă. Calea cea mai curată spre universalitatea planului metafizic se explică cel mai bine prin puterea poeziei. Cum nu se poate mai bine, Mihai Eminescu, prin excelenţă poetul entităţii româneşti, descoperă imposibilul prin „rugăciune”.
În județul Argeș a fost marcată astăzi Ziua Mondială a Donatorului de Sange. În acest sens la Centrul de Transfuzii Sanguine Pitești a fost organizată o amplă acțiune de donare de sânge la care au participat reprezentanți ai primăriilor din orașele Pitești și Mioveni, precum și preoți de la diferite parohii argeșene împreună cu credincioșii.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și socială la Biserica Valea Danului.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la activitatea educațional-catehetică decicată SFÂNTUL ISIHAST GRIGORIE PALAMA la Școala Gimnazială Băiculești.
Un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie de nedescris. A dărui este în firea întregului univers. Iar a accepta darul este a doua natură a întregului univers. Dar, mai ales, nu trebuie să uităm că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a participat la o activitate educațional-catehetică despre rugăciunea isihastă la Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului.
Oricât am încercat să-l ”înving” pe Eminescu, în citit, mai ales, nu am reușit să-i parcurg întreaga operă, lăsată Neamului Românesc, ca tezaur nemuritor, așa cum poeții și scriitorii lumii, au lăsat, la rândul lor averi spirituale, Eminescu fiind unicul, uriașul și genialul român, care, prin scrisul său prolific, nu poate fi întrecut de nimeni, niciodată.
În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Amos.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș a organizat Concursul județean de creație literară și plastică: ”ZÂMBET DE COPIL!”, ediția a V-a la Școala Gimnazială Băiculești.
În ziua de 10.06. 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. 4 pastoral: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfinții Doctori Chir și Ioan, Prundu I, Prundu II, Prundu III, Bradu, Rotulești, Geamana, Cerbu, Mareș, Grădiștea, Albota de Jos, Albota de Sus, Băsăngești, Hințești, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a participat o activitate educațional-catehetică la G. P. N. ”Căsuța cu Povești” din municipiul Curtea de Argeș.
Pagina 220 din 400