Cantitatea de sânge care este donată este un dar nepreţuit pentru numeroasele persoane care au suferit un accident, care au nevoie de o intervenţie chirurgicală sau de un transplant de organe, multe dintre acestea zbătându-se la limita dintre viaţă şi moarte. De asemenea, donarea de sânge este un „transfer de viaţă“, care uneşte vieţile celor care oferă şi primesc sânge.
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor“ (II Cor. 8, 2).
Dând celor săraci, bunii creştini devin bogaţi în ceruri, rămânând în comuniune de iubire cu cei săraci de aici, vor avea parte de comuniunea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi în viaţa viitoare, miluind acum, vor fi miluiţi atunci, ascultând acum glasurile săracilor, vor fi ascultaţi şi lăudaţi la Judecată, oferind hrană celor sărmani, se vor veseli de bunătăţile cele nestricăcioase ale împărăţiei veşnice.
Cu toate jongleriile veniaministe de a se tot amâna venirea anchetei, într-una din zile, la Căldăruşani, apare Exarhul mănăstirilor, Paulin Lecca şi Vasile Diaconescu, Inspectorul Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, însoţiţi de un inspector delegat de la Departamentul Cultelor, pe nume George Cârstoiu.
În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirca sfântului sfinţitului mucenic Ianuarie episcopul, şi cei împreună cu dânsul Procul, Soson şi Faust diaconii, Dezidcriu citeţul, Eutihie şi Acution.
Îndrumări ale Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de Patriarhul României, privind slujbele care vor fi săvârșite în perioada dintre sâmbăta Floriilor și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021), în condițiile stării de alertă.
Patriarhul Justinian nu anunţa vizitele. Te trezeai cu el dis-de-dimineaţă. Prin jurul orei şapte, un monah vine în fuga mare trimis de Veniamin.
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Trihina.
După depunerea documentului de plângere la Patriarhia Română au început apariţiile lucrătorilor de la Securitatea Română.
În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Paleolavritul, adică de la Lavra cea veche.
În Duminica a V-a din Postul Paștelui, monahiile și pelerinii de la mănăstirea argeșeană Văleni, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Sfânta Maria Egipteanca se năştea prin anul 375 din părinţi bogaţi. La 12 ani îşi începe viaţa de scădere morală, ducând în toate ispitele tinerii dornici de petreceri scandaloase. Era de o mare frumuseţe şi pe la 15-16 ani ajunsese celebră prin comportamentul ei de fiecare zi.
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Ioan, ucenicul sfântului Grigorie Decapolitul.
În această perioada a Postului Mare, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin sectorul Social Filantropic și de Misiune, a sprijinit o familie din localitatea Brătești, comuna Albești, protopopiatul Curtea de Argeș, care și-a pierdut o parte din casă în urma unui incendiu devastator.
De mic copil, auzind pe tatăl meu deseori pronunţând cuvântul Dumnezeu, inima mi se umplea de o mare bucurie şi mă simţeam în deplină siguranţă.
Pagina 329 din 400