A doua zi, după slujba de dimineaţă, merg la Cancelarie.
În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţilor mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Serapion şi Nichifor.
În Duminica a III-a din Postul Paștelui, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov de la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul - Antonești din comuna Corbeni.
În istoria zbuciumată a omenirii, glasul conştiinţei, libertatea harică şi virtuţile în cunună de aur pe frunţile ostenitorilor, toate acestea la un loc nu vor putea învinge şi nici elimina suferinţa!
În această lună, în ziua a patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iosif, scriitorul de cântări.
Cu un sumar de bagaj, pentru că nu mi-a priit niciodată să am sarsana mare asupra mea, am plecat din Maramureş, lăsând acolo biblioteca întreagă la Borcut, în casa lui Pop Filip, coratorul bisericii.
În această lună, în ziua a treia, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Midichiei.
„Cazul” meu trebuia închis. Eram monitorizat, adică urmărit, mai de aproape sau mai de departe. Se auzea că aş face o răscoală ca la Bobâlna, ba că aş pune la cale o haiducie ca Pintea Viteazul, bătăuşul legendar de la Baia Mare, iar culmea, că-mi pregătesc ţepe ca Vlad cel neiertător, ca să-i aşez pe cei care îmi urmăresc călcâiul.
În această lună, în ziua a doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni.
În cei cinci ani de pastoraţie duhovnicească şi gospodărească în Inău, Cufoaia şi Borcut, am avut dese supărări din partea Parohiei Tioltiur, de unde plecasem.
În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca.
Că tot am amintit de înmormântare, cred de cuviinţă să mai arăt un alt aspect de la o petrecanie din satul Brebeni, unde am fost invitat, ca şi prin alte părţi ale Maramureşului.
În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Ipatie, episcopul Gangrelor.
Tudor Vladimirescu reprezintă pentru neamul românesc una dintre cele mai importante personalități din prima jumătate a veacului al XIX-lea, care a marcat istoria noastră națională, cutremurând din temelii organizarea socio-politică a epocii, deschizând calea pentru înlăturarea domniilor fanariote și pregătirea constituirii statului național unitar român.
Binefacerile noastre ne sunt cel mai adesea răsplătite, pentru că Dumnezeu, care este Părinte Bun şi Iubitor, nu uită pe cel care a rupt din puţinul său pentru a da şi celui lipsit, pentru a îmbrăca pe cel gol sau pentru a-l alina pe cel în suferinţă. În înţelepciunea poporului nostru milostenia este nemuritoare.
Pagina 333 din 400