În cursul anului 2004, când se împlineau cinci sute de ani, de când Ştefan cel Mare a păşit în ţara de peste veac şi se făceau pregătirile pentru canonizarea sa, ca sfânt,  de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, am scris şi publicat cartea: Sfântul Voievod Ştefan cel Mare-între cer şi genune.

Trebuie să mărturisesc că am avut o îndemnare a inimii şi m-am bucurat să fiu cu gândul şi sufletul alături de domnia lui biruitoare.

N-am crezut, că peste numai patru ani, în 2008, cel care era urmaş în Ţara Românească, al gândului ştefanian, tânărul domn, Neagoe Vodă Basarab, avea să fie cinstit în calendarul creştin ortodox, alături de gloriosul Ştefan. Acelaşi Sinod românesc, binecuvântat de Dumnezeu, împodobea calendarul cinstirii de sfinţi, cu un nou nume, la aproape o jumătate de mileniu, în persoana evlaviosului principe isihast şi domn al păcii, Ioan Neagoe Vodă Basarab!

Istoricul Manole Neagoe, - ce alcătuire de nume!, - avea să scrie prin 1965, că în afară de două articole semnate de Toma Gh. Bulat şi Al. Nemţiu „n-ar exista în istoriografia noastră, oricât de paradoxal ar părea, nicio altă lucrare care să ocupe în mod special de aspectele „laice” ale personalităţii lui Neagoe şi ale activităţii sale atât de frumos caracterizate de Haşdeu”[1].

Izvoarele contemporane domnitorului român, ne arată că există suficiente temeiuri spre a vorbi de o politică externă activă, clarvăzătoare şi plină de înţelepciune a tânărului domnitor, care păşea în secolul al XVI-lea cu atâta strălucire.

Manole Neagoe, spre deosebire de A. D. Xenopol, spunea că Voievodul Neagoe Basarab era „departe de a contempla cerul cu sfinţii săi” şi că în lumina documentelor era „un atent observator al raportului de forţe pe plan internaţional”.

Cum poţi fi atent pe unde trăieşti şi în ce ipostaze, până nu „contempli cerul cu sfinţii săi” pentru a fi în şirul gândirii istoricului amintit? Personalitatea istorică a marelui Neagoe Basarab, s-a impus contemporanilor săi şi nouă, până astăzi, tocmai prin faptul că era cu gândul şi inima în cer, cu sfinţii săi, dar tot atât de bine călcând înţelepţeşte cu picioarele pe pământ.

Sfântul Neagoe Vodă Basarab, făcea legătură duhovnicească și politicească, în chip desăvârșit, între sacru și profan!

Aplecându-ne, cu răbdare şi dragoste, asupra documentelor şi analizând situaţia internaţională a începutului de secol XVI, se înţelege mai bine de ce domnia ilustrului voievod Neagoe Basarab a fost „o epocă excepţională de pace şi de cultură în mijlocul unei întunecoase furtune de mai mulţi secoli”.

Luminatul domn al Ţării Româneşti, Neagoe, cu remarcabila-i înţelepciune politică şi religioasă,a ştiut să discearnă drumul cel mai sigur pentru a salva poporul român şi ţara sa de la catastrofele în care se adânciseră toate popoarele din Peninsula Balcanică. Ceva mai târziu, a căzut chiar şi regatul maghiar după lupta de la Mohaci (1526). Aşa va ajunge istoricul amintit la concluzia potrivită: „Secretul faptului că, dintre toate ţările cu care se învecina în momentul acela teritoriul patriei noastre, numai Ţările Române au reuşit să-şi păstreze, neîntrerupt, existenţa de stat şi dezvoltarea culturală de la întemeiere şi până în zilele noastre, trebuie căutat şi în această înţelepciune politică a poporului nostru, al cărei reprezentant şi prim teoretician a fost Neagoe Basarab”[2].

Paralel cu grija de fiecare zi a unei gospodăriri înţelepte a Ţării, Neagoe Vodă, cu toată râvna se îngrijea şi de mântuirea sufletului său „şi au chemat patriarhii şi vlădicii şi episcopii şi egumenii, preoţi, călugări şi diaconi şi s-au strâns toţi în scaunul Târgoviştei şi au făcut mir sfânt în sfânta mitropolie. Deci au făcut Băsărab Vodă multe biserici şi mănăstiri în Ţara Românească şi printre alte ţări şi multă milostenie la mulţi oameni. Şi mai apoi de toate, această sfântă şi luminată şi înfrumuseţată mănăstire ce se cheamă Argeşul”[3].

Dionisie Fotino, autorul Istoriei vechii Dacii, descrie pe domnitorul Neagoe Vodă, făcându-i un portret viu: „Acest domn a fost din natura sa generos, filantrop şi mizericordios (milostiv). În zilele lui au lipsit din ţară războaiele şi intrigile boierilor… Acest domn judeca drept şi după legi cârmuia ţara ca părinte adevărat.”[4]

Ce poate fi mai mângâietor?

Stare care-ți aduce aminte de Dumnezeu, Părintele milostivirilor!

Calinic Argeșeanul, Sfântul Neagoe Vodă Basarab, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017

[1] Manole Neagoe, „Despre politica externă a lui Neagoe Basarab”, comunicare prezentată la Asociaţia Slaviştilor din România la 25.01.1965 şi tipărită în revista Studii, tom. 19, 1966, p. 745-764.

[2] Ibidem.

[3]Letopiseţul Ţării Româneşti, manuscrisul de la Mănăstirea Neamţu, asemănător cu versiunea arabă din 1660, a lui Macarie Zaim.

[4] Dionisie Fotino, Istoria vechii Dacii, Viena, 1818, versiune românească de G. Sion, Bucureşti, 1859, p. 120.