news        mail   location

 
 

Zicea cineva, mai cu umor, că atunci când nu ai ce face, te apucă dorul de a citi și mai ales, a scrie câte ceva despre Filosofie! Ca s-o începi cu dreptul, și nu cu stângul ca-n armată, mai întâi trebuie să se înșire câteva criterii, care duc drept la țintă!

 

Și acum criteriile:

1. Dezbatere și dialog, primatul l-a avut filosoful Socrate! Platon, discipolul filosofului Socrate a spus: „Calitatea de a se mira îi este proprie filosofului, alt început decât acesta pentru filosofie nu există!” A te mira, înseamnă a dialoga și a analiza anumite aspecte ale vieții.

2. Existență și cunoaștere. Primii filosofi au apărut în Grecia, cu aproape 2.500 de ani în urmă, cărora, sentimentul mirării le-a inundat ființa, văzând Pământul și toate formele de viață, soarele, luna, planetele și stelele, clima, cutremurele, eclipsa, etc., întrebându-se, cu maximă mirare, cum ar trebui să ne întrebăm și noi: „Din ce este alcătuit Universul?” Care este natura tuturor lucrurilor care există? Aceste întrebări duc către o ramură a Filosofiei pe care o numim Metafizica.

3. Logică și limbaj. Gândirea rațională, pe care o avem toți, în grade diferite se bazează pe stabilirea adevărului. Deci, Logica este o altă ramură a Filosofiei. Limbajul logic este esențial pentru a nu bate câmpii. Asta înseamnă să citești mult și în mod selectiv.

4. Moralitate, Artă și Politică. Se concretizează în afirmația lui Cicero: „O, Filosofie, călăuză a vieții! O, căutătoare a virtuților și distrugătoare a viciilor! Ce am fi fost noi oare și ce ar fi fost veacurile fără tine?”

5. Urmărirea raționamentului. Citatul cel mai faimos din filosofie este afirmația lui Descartes: „Cogito, ergo sum” (Gândesc, deci exist), punct de cotitură în istoria filosofiei și implicit, în sfera gândirii.

6. Sisteme de gândire. Se știe că anumiți filosofi au format „sisteme” filosofice, și chiar „școli” de Filosofie, pentru că Filosofia nu se referă doar la idei – este un mod de a gândi.

7. Bucuria filosofiei, se regăsește în titlul cărții noastre: „Bucuria lecturii”, adică bucuria descoperirii! Ce vom descoperi? Trebuie să știm că „Începutul gândirii stă în dezacord – nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine” (Eric Hoffer). Când ne îndoim și de noi înșine (ne vine și încercarea asta, ca să nu-i zic, nebuneală) să ne uităm în oglindă bine, să ne fixăm privirea asupra noastră înșine și să „urlăm” din răsputeri: Exist, Doamne! Cuget!

Mulțumesc că m-ai adus și pe lumea asta!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar