Sâmbăta lui Lazăr se prezintă, din punct de vedere liturgic, ca o sărbătoare înaintea celei a Duminicii Floriilor, zi în care celebrăm Intrarea Domnului în Ierusalim. Aceste două sărbători au aceeaşi temă: ideea de triumf. Sâmbătă, Domnul a învins moartea prin învierea lui Lazăr, duminică anunţă triumful împărăţiei lui Dumnezeu şi acceptarea lumii a singurului său Rege, Iisus Hristos.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză și Inspectoratul Școlar Județean Argeș au fost parteneri cu Școala Gimnazială Nr. 1 Ciofrângeni, la a VI-a ediție a Concursului Județean ”Paștele în suflet de copil”, înscris în Calendarul Activităților Educative Județene al I.S.J. Argeș nr. 304/ 12.01.2022, poziția 99.
Pentru a ajunge la Săptămâna Mare, trecem mai întâi prin Sâmbăta Sfântului şi Dreptului Lazăr sau a Floriilor, în care, după ce am săvârşit cele patruzeci de zile „de suflet folositoare” ale Postului Mare, ne bucurăm că „Hristos învie cu cuvântul” pe prietenul său Lazăr.
În ziua de 14 aprilie 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Negru Vodă, Ciocănești, Gorganu de Jos, Turculești și Vrănești, au oferit credincioșilor cu posibilități materiale reduse, pachete cu alimente.
Hristos este prezent în Biserică în chip adevărat, real, prin prefacerea pâinii şi a vinului în Însuşi Trupul şi Sângele Său, în timpul Sfintei Liturghii. Prin împărtăşirea euharistică, credincioşii se unesc în mod deplin cu Iisus Hristos.
Sfântul Teofan Zăvorâtul ne învață că: „Cei ce trăiesc în societate nu au prin ce să se mântuiască decât numai prin milostenie şi smerenie. Cu cât le săvârşesc mai mult, cu atât mai mult se apropie de viaţa îngerească a marilor pustnici“.
Strămoşii noştri nu lăsau nici un moment important nesărbătorit cum se cuvine! După ce au sărbătorit venirea primăverii şi reîntoarcerea micilor vieţuitoare, au căutat o sărbătoare şi pentru florile şi mugurii care se deschid acum.
Cinstirea sfintelor icoane are o deosebită valoare educativ-morală. În general, icoanele trezesc, întreţin şi întăresc peste tot viaţa duhovnicească. Ele întăresc credinţa şi aduc un real folos în sporirea evlaviei, fiind un stimulent pentru săvârşirea binelui, dreptăţii şi împlinirea dragostei.
Oul încondeiat ne transmite bucurie, uimire, smerenie, împăcare, pentru că în ornamentația lui, de fapt, se operează cu simboluri (soare, luna, cruce), cu modele din natură (plante, animale, diferite obiecte) și cu modele de țesături populare, cu tot repertoriul lor de semne sacre.
Porunca Domnului nostru Iisus Hristos este aceea de a ne iubi aproapele ca pe noi înşine. Cuviosul Talasie Libianul spunea că “Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele”.
Pagina 175 din 286