Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor“ (II Cor. 8, 2).
Sfântul Vasile cel Mare consideră că este necesar să nu se uite mai ales de bucuria ce o vor trăi cei milostivi la judecata din urmă: „Dumnezeu te va primi, îngerii te vor aplauda, toţi oamenii, câţi sunt de la începutul lumii, te vor ferici; slava veşnică, cununa dreptăţii, împărăţia cerurilor vor fi răsplăţile bunei administrări a acestor bogăţii stricăcioase“ (Omilii şi cuvântări, Omilia a VI-a, III).
Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii sa se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn intru numele Domnului si rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va fi facut pacate se vor ierta lui. Iacov (cap 5 vs.14,16).
Dând celor săraci, bunii creştini devin bogaţi în ceruri, rămânând în comuniune de iubire cu cei săraci de aici, vor avea parte de comuniunea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi în viaţa viitoare, miluind acum, vor fi miluiţi atunci, ascultând acum glasurile săracilor, vor fi ascultaţi şi lăudaţi la Judecată, oferind hrană celor sărmani, se vor veseli de bunătăţile cele nestricăcioase ale împărăţiei veşnice.
Cu binecuvântarea IPS Calinic Argeșeanul -Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, din luna februarie se desfășoară un program la Centrul Cultural Călinești de "Învățaturi psiho-spirituale", curs biblic interactiv susținut de preotul-psiholog Rafael Vintilă de la Paraclisul Universității din Pitești.
În Duminica a V-a din Postul Paștelui, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei Berindești, din comuna Corbeni, protopopiatul Curtea de Argeș.
Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” din municipiul Pitești a fost gazda unui eveniment cultural, prilejuit de lansarea albumului „Bunicul meu Regele Mihai”.
Prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a promovat diferite proiecte social-filantropice realizate cu sprijinul credincioșilor din cuprinsul Eparhiei.
În ziua de 28 martie 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. II pastoral: Bătușari, Sfinții Îngeri, Sfântul Gheorghe, Capul Dealului, Valea Danului și Valea Iașului, au oferit credincioșilor cu posibilități materiale reduse, pachete cu alimente.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză desfășoară diferite activități specifice perioadei pascale în Parohia Sfântul Apostol Toma din municipiul Pitești.
Pagina 177 din 286