Mult lucrează Dumnezeu prin milostenia pe care o facem, dacă milostenia este săvârșită cu inima înfrântă.
Faptele milosteniei nu se apreciază numai după mulțimea materială, ci mai ales după dispoziția unei inimi miloase care vede în sărăcia aproapelui propria sa lipsă.
Milostenia tămăduieşte partea cea iute a sufletului, postul veştejeşte pofta, iar rugăciunea curăţeşte mintea şi o găteşte către vederea celor ce sunt. Pentru că Domnul ne-a dat nouă poruncile potrivit cu puterile sufletului, ne învață Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Cu binecuvântarea și cu purtarea a Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în data de 25 iulie 2021, a fost realizată o întâlnire duhovnicească cu credincioșii deficienți de auz din Comunitatea Surzilor din municipiul Curtea de Argeș.
Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acela care-L unge.
Faptele milosteniei nu se apreciază numai după mulțimea materială, ci mai ales după dispoziția unei inimi miloase care vede în sărăcia aproapelui propria sa lipsă.
Cu ocazia cinstirii hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan.
În fiecare an, în data de 26 iulie, Eparhia Argeșului și Muscelului sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Credincioșii parohiei argeşene Oești Ungureni din comuna Corbeni, protopopiatul Curtea de Argeș, au avut astăzi bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în ziua de 22 iulie 2021, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului împreună cu domnul publicist Radu Petrescu Muscel, a organizat o Expoziție de fotografie, marcând 135 de ani de la nașterea Preotului Gheorghe I. Cotenescu.
Pagina 226 din 286