În viața noastră de toate zilele, trebuie să avem către noi înşine inimă de judecător, către aproapele inimă de mamă, iar către Dumnezeu inimă de fiu.
Când cineva dăruieste celuilalt din putinul lui, asta are valoare. Cei doi bănuti ai văduvei au fost mai lăudati, decat averile multe pe care le-au dat altii.
În Duminica a doua după Rusalii, numită și Duminica Sfinților Români, credincioșii argeșeni au participat cu bucurie la Sfânta Liturghie oficiată în noua Catedrală Arhiepiscopală construită în municipiul Curtea de Argeș. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Anul acesta, conferința preoțească de primăvară a fost organizată, în format online, în Eparhia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, prin intermediul platformei Zoom, arătând prin aceasta că Biserica Ortodoxă are capacitatea conlucrării cu mijloacele moderne de comunicație, folosite în beneficiul pastorației.
În ziua de 14 iunie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. II pastoral: Bătușari, Marina, Sfântul Gheorghe Capu Dealului, Valea Danului, Vernești și Valea Iașului, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înalt Preasfințitului Părinte Calinic, a fost organizat un pelerinaj duhovnicesc de misiune creștină de către comunitatea surzilor din Pitești la Sfintele Mănăstiri: Dintr-un Lemn, Bistrița, Hurezi, Govora, Polovragi, Tismana și Lainici, însoțiți de către Țîru Cătălin, preot slujitor la biserica pentru surzi „Sfântul Grigore Palama” – Parohia Mavrodolu, Pitești.
Bătrânii adună la un loc înţelepciunea şi experienţa izvorâtă din nenumăratele zile cu care au fost îngăduiţi de la Dumnezeu şi sunt gata să o dăruiască, mai departe, copiilor şi nepoţilor. Pentru aceste virtuţi, şi pentru altele, se cuvine, după cum ne învaţă marele duhovnic arhim. Ioanichie Bălan, să le purtăm "aceeaşi grijă ca părinţilor noştri trupeşti".
Milostenia izbăveşte din moarte şi nu te lasă să cobori în întuneric, este răsplata vieţii veşnice.
Cântecul este modul cel mai frumos de exprimare al omului, sensibilizează şi îndulceşte catehizarea, ajută la crearea atmosferei de bucurie şi comuniune prin imnurile liturgice şi cântările religioase.
Orașul Mioveni din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Noua catedrală construită în centrul urbei, închinată Sf. Ap. Petru şi Pavel şi-a sărbătorit hramul.
Pagina 230 din 286