O troiţă se aşază la răscrucea unui drum, ca semn al alegerii căii spre Cer. Ca bucurie, ca respect şi mulţumire a omului faţă de Dumnezeu, care-i ocroteşte viaţa, casa, familia, satul, sensul zborului său pământean.
Parohia Expo-Parc din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Sfântului Ioan Gură de Aur.
În Duminica a XXV-a după Rusalii, credincioșii parohiei Marina din municipiul Curtea de Argeș au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Calendarul creștin-ortodox pe anul 2024, editat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost tipărit în patru formate. Acestea cuprind calendaristica pentru anul 2024 și rânduielile bisericești aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Parohia argeșeană Zăvoi din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram închinat Sfântului Mare Mucenic Mina. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată în frumoasa bisericuță de lemn de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Nectarie, obștea monahală de la schitul argeșean Brădetu și-a sărbătorit ocrotitorul. Pelerinii veniți din multe zone ale țării au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de Vară de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, la începutul lunii noiembrie, sub organizarea domnului dr. Sorin Sorescu – director executiv DSVSA Argeș, a fost organizată o vizită la Mănăstirea Argeșului, delegația fiind formată din directorii DSVSA din toate județele țării, împreună cu domnul dr. Alexandru Nicolae – Președintele ANSVSA – Secretar de Stat și domnul dr. Mihai Ponea – secretar general.
Botezul este taina prin care omul, prin întreita afundare în apă sfinţită de către preot, în numele Sfintei Treimi, se spală de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele de până atunci. Astfel se naşte din nou duhovniceşte şi devine membru al Bisericii.
În fiecare zi vorbim cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii. A ne ruga este modul nostru natural de a intra în comuniune cu Persoanele Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Ea este darul nostru primit de la Dumnezeu pentru a putea intra în comuniune cu El.
Profesorul îndeplinește o profesiune de o deosebită importanță, aceea care asigură formarea și pregătirea personalității tinerelor generații și pregătirea lor profesională în cadrul instituțiilor de învățământ, strâns legate de viață, de activitatea socio-profesională, morală și cetățenească.
Pagina 67 din 286