Considerat drept cel mai frumos drum din România, traseul Transfăgărășan poate fi o adevărată destinație de vacanță, datorită obiectivelor turistice din zonă și peisajelor cu munții Făgăraș. În ultimii 30 de ani, la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, pe această rută tranzitată de foarte mulți turiști, au fost ridicate mai multe troițe, adevărate popasuri de odihnă pentru suflet și trup.
Întâlnirea anuală a consilierilor sociali-filantropici și misionari din Patriahia Română a avut loc miercuri la Centrul eparhial din Arhiepiscopia Timișoarei.
Membrii Filialei Orășenești Câmpina a A.N.C.M.R.R. coordonați de președintele acesteia, col. (rtr.) Marian Dulă, s-a aflat în vizită la Mînăstirea Argeșului.
În cele șase protopopiate din Arhiepiscopia Argeșului și Mscelului se desfășoară în această perioadă întâlniri ale cercurilor pastoral-misionare.
În cele șase protopopiate din Arhiepiscopia Argeșului și Mscelului se desfășoară în această perioadă întâlniri ale cercurilor pastoral-misionare.
Prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului continuă să promoveze și în acest an diferite proiecte social-filantropice realizate cu sprijinul credincioșilor din cuprinsul Eparhiei.
Taina cununiei este considerată a fi una dintre cele mai frumoase slujbe ortodoxe, dacă nu chiar cea mai frumoasă, după Sfânta Liturghie. Mulţimea formulelor de binecuvântare a celor care pornesc pe drumul familiei, evidenţierea tuturor locurilor biblice în care Dumnezeu revarsă bunătatea Sa asupra familiei, denotă importanţa pe care Sfinţii Părinţi, care au compus această slujbă, au acordat-o momentului solemn al cununiei.
Nu există nicio bucurie sufletească mai mare decât aceea de a ajuta o persoană, atunci când aceasta are nevoie, fie că vorbim despre un dar material sau o sfătuire duhovnicească. A dărui este în firea întregului univers. Dar, mai ales, nu trebuie să uităm că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu. În această lume zbuciumată, plină de oprelişti, de lipsuri şi încercări, singurul loc în care te regăseşti este Biserica.
În Duminica a XXI-a după Rusalii, monahiile de la schitul argeșean Sfântul Ierarh Modest au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Drumul greu accesibil nu a fost un impediment pentru pelerinii care au dorit să fie prezenți la acest eveniment, ei fiind aceia care în ultimii ani au făcut posibile toate lucrările executate la acest sfânt așezământ monahal.
Parohia Sfânta Vineri din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Sfintei Cuvioase Parascheva. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Pagina 71 din 286