Cel care dă milostenie cu bunătate este ca și cum ar dărui lui Dumnezeu Însuși, pentru că facerea de bine este privită de Domnul ca o condiție necesară mântuirii noastre.
Prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a promovat diferite proiecte social-filantropice realizate cu sprijinul credincioșilor din cuprinsul Eparhiei. Cu aceste ocazii sunt vizitate frecvent comunitățile defavorizate din județul Argeș, precum și cele aflate atât în țară, cât și în diaspora.
În ziua de 23 iunie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din Cercul nr. VI pastoral: Găvana I, Găvana III, Găvana IV, Sfântul Ilie, Sfânta Filoteia, Papucești I Trivale, Sfântul Ioan Valahul, Zăvoi, Drăganu, Slătioarele, Băbana, Spirești, Groși, Cotmeana și Lintești, au oferit credincioșilor daruri, pachete cu alimente, îmbrăcăminte și ajutoare financiare, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestora.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul desfășoară, în perioada vacanței de vară, la parohia Valea Mare – Ștefănești, protoieria Topoloveni, activități educative pentru copii.
În duminica a III-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un important sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei Rucărul de Sus.
Din anul 2013, la inițiativa comunității online „La blouse roumaine”, românii din țară și din străinătate au îmbrățișat ideea celebrării unei zile universale dedicate iei, data aleasă fiind ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, cum este cunoscută în calendarul popular.
În ziua de 23 iunie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Vrănești, Călinești Vale, Gorganu de Sus, Văleni Podgoria și Râncăciov, au oferit alimente pentru cei aflați în diferite greutăți.
In ziua de 24 iunie praznuim Nasterea Sfantului Prooroc Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului. Tot in aceasta zi serbam Ziua Internationala a iei.
Milostenia poate fi făcută cu fapta sau chiar cu vorba. A da celor săraci o haină, spre a-i feri de frig, a hrăni un flămând şi a nu-l lăsa cu mâna întinsă, înseamnă milostenia cu fapta.
Comunitatea „La Blouse Roumaine” a propus, în 2013, ca ia să devină brand de țară. În același an, a organizat, pentru prima oară, Ziua Iei în aceeași zi cu sărbătoarea Sânzienelor.. Evenimentul a devenit global, fiind sărbătorit în peste 50 de țări de pe șase continente. Totul pentru a promova bluza tradițională și obiceiurile românești.
Pagina 88 din 286