Nu trece nepăsător pe lângă oamenii săraci, nu îi ocoli şi să nu-ţi fie ruşine să-i ajuţi. Lui Hristos nu Îi este ruşine să primească milostenia ta, pe care o faci prin oamenii săraci, iar ţie îţi este ruşine să-ţi întinzi mâna şi să dai câţiva bănuţi. Nu este aceasta o ruşine şi mai mare? Dacă şi pentru un pahar de apă rece pe care îl dai, Dumnezeu te va răsplăti (Mat. 10, 42), gândeşte-te ce răsplată vei primi dacă vei fi generos cu săracii.
De zece ani, ziua de 24 iunie a devenit pentru românii de pretutindeni o zi în care celebrează principala piesă din portul tradițional femeiesc: cămașa sau ia. Cu o chintesență de mesaje, piesă a costumului de sărbătoare la noi, ia încorporează istoria noastră culturală de la începuturi până astăzi. Ca obiect vestimentar, ia reprezintă o emblemă identitară pentru români.
Mănăstirea Sfântul Ioan Botezatorul – Antonești, din comuna Corbeni, judetul Argeș și-a sarbatorit astăzi ocrotitorul spiritual. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie pe esplanada din fața paraclisului închinat Sfântului și Dreptului Iov, amenajat la parterul corpului de chilii.
În cele șase protopopiate din Arhiepiscopia Argeșului și Mscelului se desfășoară în această perioadă întâlniri ale cercurilor pastoral-misionare.
„Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau ...”
Sfântul Ioan Gură de Aur este, în mod indubitabil, cel mai important orator creştin, care a lăsat posterităţii cuvinte dintre cele mai numeroase şi, în acelaşi timp, înalte şi frumoase, referitoare la realităţile cele mai variate ale vieţii omeneşti, în general, şi a celei creştine, în mod aparte.
În orice timpuri, dar mai ales în vremuri de criză, problema sănătăţii este prezentă şi dezbătută la toate nivelurile societăţii. Pentru creştinul ancorat în trăirea credinţei, boala poate constitui o ocazie unică de stimulare a virtuţilor creştine: credinţa, nădejdea, dragostea, răbdarea.
Când te îndepărtezi de un sărman fără a-l milui te îndepărtezi de posibilitatea mântuirii. Când treci pe lângă un sărman și nu-l bagi în seamă, treci pe lângă împarația lui Dumnezeu și o ignori.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Paraclisul Universitar a oferit 12 premii pentru înaltă performanță în anul 2023.
Pelerinii care au ajuns astăzi la mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată în biserica așezământului monahal de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Pagina 89 din 286